Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:09 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tenis Constănțeanca Simona Halep s-a calificat în semifinale la Bad Homburg

ro

23 Jun, 2022 21:06 1117 Marime text
foto: Facebook/ Simona Halep

Jucătoarea română de tenis, constănțeanca Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 de la Bad Homburg, dotat cu premii totale de 203.024 euro, după ce a învins-o pe americanca Amanda Anisimova cu 6-2, 6-1, joi seara, în doar 55 de minute.

Halep (30 ani, 19 WTA), a patra favorită, a făcut un meci aproape perfect, cu un procentaj excelent la punctele cu primul serviciu (85,7%), reuşind nu mai puţin 10 aşi.

Ambele jucătoare au făcut câte 4 duble greşeli, Simona Halep a dominat la capitolul mingi direct câştigătoare, 31-19, în timp ce americanca a făcut mai multe erori neforţate, 31-13.

Halep are acum 2-1 în meciurile directe cu Anisimova (20 ani, 25 WTA), după ce primele două au avut loc la Roland Garros. Anisimova s-a impus în 2019 cu 6-2, 6-4, în sferturi, iar Halep s-a revanşat în 2020, cu 6-0, 6-1, în turul al treilea.

Fostul lider mondial şi-a asigurat un cec de 8.871 euro şi 110 puncte WTA.

În penultimul act, Halep o va întâlni pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, victorioasă cu 6-4, 6-1 în faţa rusoaicei Daria Kasatkina, principala favorită.

Halep şi Andreescu (22 ani, 64 WTA) s-au întâlnit o singură dată, în 2019, la Turneul Campioanelor, Simona câştigând cu 3-6, 7-6 (6), 6-3.


Cealaltă semifinală de la Bad Homburg le va opune pe franţuzoaicele Caroline Garcia şi Alize Cornet. Garcia a dispus de germanca Sabine Lisicki cu 6-3, 7-6 (7), iar Cornet, cap de serie numărul nouă, a trecut de o altă germancă, Angelique Kerber, a treia favorită şi campioana en titre, cu 6-4, 2-6, 6-1.

sursa - Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii