Tenis de masă Echipele CSM Constanța, primii pași spre promovarea în Superligă
Tenis de masă: Echipele CSM Constanța, primii pași spre promovarea în Superligă
18 Oct, 2023 13:45
ZIUA de Constanta
1153
Marime text
Echipele de tenis de masă ale CSM Constanța s-au clasat pe primele locuri în turul Campionatul Național Divizia A, făcând astfel primii pași spre promovarea în Superligă.
Băieții au evoluat în Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc și, cu șapte victorii în tot atâtea meciuri jucate, au încheiat turneul pe locul 1.
Pentru CSM Constanța, care are punctaj maxim după tur, au evoluat Cristian Chirița, Paul Mladin, Victor Carabaș, Bogdan Iacob și antrenorul-jucător Cristian Grigore.
În Sala Polivalentă din Bistrița, fetele antrenate de Viorel Filimon și Anamaria Sebe (psiholog Mioara Șincan) au fost și ele în prim-plan.
CSM Constanța I (în componența Andrea Teglas, Elena Zaharia, Bianca Mei-Roșu) a câștigat șase dintre cele șapte meciuri disputate, cedând doar cu Gloria Bistrița, și s-a clasat pe locul secund.
O evoluție bună a avut și CSM Constanța II (Alina Mușat, Camelia Mitrofan, Denisa Urîtu, Lorena Dumitru), care a câștigat cinci meciuri și a cedat în două, ocupând astfel poziția a treia.
Felicitări, tuturor! Returul Diviziei A se desfășoară anul viitor. Hai, Constanța!, este mesajul CSM Constanța.
Sursa foto: CSM Constanța
Citește și:
Tenis de masă CSM Constanța
Elena Zaharia a câștigat Top 10 Europa. „Performanță de top, din nou la înălțime!“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii