Tenis Iris Zbrancă, de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională. În semifinală, a eliminat principala favorită (DOCUMENTE)
Tenis: Iris Zbrancă, de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională. În semifinală, a
19 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2838
Marime text
- Meciul din finala cu Elena Bertea, de la CS Dinamo București, s-a decis în trei seturi, primul revenindu-i constănțencei.
Ediția 2022 a Campionatelor Naționale individuale de iarnă Under-16 la tenis a fost găzduită de terenurile de hard ale Centrului Național de Tenis al FRT, din București, iar în proba de simplu feminin în finală s-au întâlnit Elena Bertea, de la CS Dinamo București, cap de serie numărul 3, și Iris Zbrancă, de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, a opta favorită.
Meciul pentru titlu a fost extrem de disputat și s-a decis în trei seturi, Elena Bertea impunându-se cu 5-7, 6-3, 6-4. Constănțeanca a câștigat primul set, însă le-a cedat pe celelalte două, încheind competiția ca vicecampioană a României. În semifinală, Iris Zbrancă a eliminat-o pe principala favorită, Anamaria Oana (CS Dinamo București), scor 6-0, 7-6, iar în celelalte partide a înregistrat rezultatele: 6-4, 6-1 cu Maria Teodorescu (TC Herăstrău București, nr. 4) - în sferturi, 6-4, 6-3 cu Flavia Ogrezeanu (TC Bright) - în optimi, 6-1, 6-0 cu Anastasia Hațiegan (CS Winners TC, sportive venită din calificări) - în „16“-imi (turul întâi de pe tablou). În optimi, viitoarea campioană a trecut de Eva Mateescu (LPS „Nicolae Rotaru“), cu 6-3, 6-0.
Cele două constănțence au jucat și la dublu feminin. Iris Zbrancă a avut-o ca parteneră pe Alexandra Anghel (CS Dinamo București), iar cele două (care au alcătuit cuplul cap de serie numărul 3) au pierdut în turul întâi. După ce au înregistrat două victorii, Eva Mateescu și Sara Dragnea (Daimon Sport Club) s-au oprit în semifinale.
La simplu masculin, Traian Petrică (LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța) și Rareș Palcău (CSU Simona Halep Constanța), ambii veniți din calificări, au cedat în turul întâi. La dublu băieți, Traian Petrică și Alin Butnaru, de la TC Victor Hănescu, au pierdut în semifinale în meciul cu cei care în învinseseră în confruntarea anterioară pe Rareș Palcău și Toma Neagu, de la ACS Junior Pro.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Facebook (Geo Zbrancă)
Citește și:
Tenis
Constănțenii Ștefan Paloși și Sebastian Gima, campioni naționali în concursul pe echipe (documente)
Federația Română de Tenis, raport pe anii 2019 și 2020. Referiri și la Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii