Tenis. Sorana Cîrstea a fost învinsă de Tatjana Maria, în turul al doilea la Wimbledon
Tenis. Sorana Cîrstea a fost învinsă de Tatjana Maria, în turul al doilea la Wimbledon
29 Jun, 2022 19:49
ZIUA de Constanta
1106
Marime text
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă neaşteptat de germanca Tatjana Maria, cu scorul de 6-3, 1-6, 7-5, miercuri, în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon.
Cîrstea (32 ani, 32 WTA) s-a înclinat după un meci de două ore şi 10 minute în care a avut o evoluţie oscilantă.
Începutul de meci a fost catastrofal, Maria (34 ani, 103 WTA) conducând la un moment dat cu 5-0. Cîrstea a avut o revenire, concretizată în trei ghemuri consecutive, dar Tatjana Maria a câştigat setul cu 6-3.
Cîrstea a confirmat revirimentul şi a luat setul secund cu un sec 6-1.
Românca a început în forţă şi setul decisiv, conducând cu 3-0, însă a început să greşească tot mai mult şi a fost egalată, 3-3. Cîrstea a mai reuşit un break (4-3), dar imediat Maria a câştigat şi ea contra serviciului (4-4). Cîrstea a pierdut meciul pe serviciul său (5-7).
Cîrstea, care anul trecut a ajuns până în setul al treilea la All England Club, a avut un procentaj mai mic la mingile de break fructificate, a dominat la mingile direct câştigătoare, 36-17, dar a făcut multe erori neforţate (34-18), fiind depăşită de Maria cu doar un punct la total, 89-88.
De remarcat că Sorana Cîrstea o învinsese pe Tatjana Maria în toate cele trei meciuri directe de până acum, cel mai recent luna trecută, în primul tur la Roland Garros, cu 6-3, 6-3.
Cîrstea s-a ales cu un cec de 78.000 de lire sterline.
Tot miercuri, în primul tur la dublu, perechea româno-georgiană Irina Bara/Ekaterine Gorgodze a fost învinsă de cuplul american Danielle Collins/Desirae Krawczyk cu 6-3, 6-2, în 69 de minute.
Bara şi Gorgodze vor împărţi un cec de 12.500 de lire sterline.
sursa - Agerpres
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii