„Toată lumea ştie, Fane meserie!” Tribuna îl adula La 15 ani, Ştefan Petcu lucra mecanic la ITC pentru a putea ajunge la antrenamentele Farului (galerie foto)

Antrenorul echipei constănţene a fost un jucător de mare rafinament, care încânta spectatorii. I-a plăcut fotbalul de mic, iar talentul său rar l-a impus ca un artist al balonului
 
Familia Petcu din satul Mârleanu (actualmente Dunăreni - undeva pe lângă Cernavodă) a avut şapte copii, cinci fete şi doi băieţi, iar unul dintre ei, Ştefan, a ajuns celebru. A făcut fotbal şi a înfrumuseţat cu arabescurile şi pasele sale jocul unor echipe precum Farul şi Steaua. Campion al României, participant în cupele europene, antrenor, dar şi colonel în rezervă şi distins cu Ordinul „Meritul Sportiv” în clasa a II-a, Ştefan Petcu este una dintre figurile emblematice ale echipei constănţene, la care s-a întors, la 56 de ani, să o ajute şi de pe banca tehnică.
 
Născut pe 17 martie 1957, Ştefan Petcu a început fotbalul la Farul, la zece ani, primul său dascăl fiind Petre Comăniţă, care era secund la echipa mare, dar avea şi o grupă de copii. Puştiul a lucrat apoi cu tehnicieni precum Datcu, Adam Munteanu, Mareş sau Tâlvescu, iar debutul la prima formaţie şi l-a făcut la puţin peste 17 ani. O vârstă fragedă, dar Ştefan era deja trecut prin viaţă, întrucât el muncea de la 15 ani. Locuia la Palazu Mare şi îi era greu cu deplasarea până la stadion. Erau zile în care parcurgea pe jos distanţa. Astfel că s-a dus să lucreze la ITC, pentru a avea şi avantajul legitimaţiei de transport şi a ajunge astfel fără probleme la antrenamentele Farului, la un sport şi la un club care îi căzuseră deja cu tronc. Timp de trei ani, a făcut fotbal în paralel cu serviciul, dar nu s-a plâns niciodată. „La 15 ani, eu aveam carte de muncă. Am lucrat mecanic auto. Am fost ucenic, apoi am făcut şcoala şase luni. Eu voiam strungar, dar am devenit mecanic auto. Lucram la secţia troleibuze. Făceam reparaţii la acestea. De dimineaţă, de la ora 07.00, până pe la 14.00. Fiind cunoscută activitatea mea de fotbalist, şeful de echipă mă lăsa să plec mai devreme. Mă spălam şi săream gardul pentru a ajunge la Farul (ITC-ul era foarte aproape de stadion). Aveam muncă grea, lucram şi cu ciocanul şi îmi mai dădeam peste degete. Îmi miroseau mâinile a petrol şi mă frecam îndelung să îndepărtez mirosul. De la 15 la 18 ani am avut salariul de 800 de lei pe lună. Apoi am fost scos din producţie şi încadrat la o altă întreprindere, unde luam mai mulţi bani, chenzina lunară era de 1.800 de lei”, îşi aminteşte Petcu.
 
Era să o comită la debut
 
Cel care, în scurt timp, avea să încălzească, meci de meci, tribunele stadionului constănţean cu evoluţiile sale, care picurau fericire peste spectatori, are trei momente la Farul care îi sunt extrem de aproape de suflet: debutul la echipa mare, în 1974, şi cele două promovări în prima ligă pe care le-a obţinut din teren, în sezoanele 1980/1981 şi 1987/1988. „Aveam 17 ani şi ceva când am debutat. A fost un meci la Constanţa, în returul acelui campionat. Din câte îmi amintesc, meciul s-a terminat la egalitate, 0-0. Eu am jucat titular, dar în minutul 89 era să o comit. Am pierdut o minge la mijlocul terenului, iar un adversar a scăpat singur cu portarul nostru, Popa. Noroc că nu s-a dat gol. M-a salvat Popa. Oricum, nimeni nu mi-a reproşat eroarea, toţi m-au încurajat. Antrenori erau Toma şi Comăniţă”, arată Ştefan Petcu. Aşa a început odiseea unui jucător extrem de tehnic şi cu o pasă măiastră, dată atât cu exteriorul, cât şi cu interiorul, căreia i s-a dus vestea. Petcu juca mijlocaş central ofensiv, dar era distribuit şi ca atacant, iar când era nevoie, chiar şi ca libero! „M-am descurcat în toate aceste roluri. Pe părţile laterale nu prea am evoluat, că nu aveam calităţile cerute de aceste posturi. Îmi plăcea să fac spectacol, dar să îl îmbin şi cu eficienţa. Am adorat show-ul în teren, de unde şi execuţiile mele, care făceau deliciul publicului şi încântau ochiul. Am avut şi meciuri mai puţin bune şi au fost şi situaţii în care eram şi apostrofat de fanii constănţeni. Lumea se obişnuise cu pasele mele bune, iar când mai greşeam câte una, reacţionau. Dar îi îmbunam imediat pe suporteri. Am avut parte la Farul de coechipieri foarte buni, iar stadionul era mereu plin”, spune Ştefan Petcu. „Eram copil de mingi la meciurile Farului şi când bătea nea Fane cornerele, stăteam în acea zonă ca să văd cum dă cu exteriorul. A fost un jucător foarte mare”, spune actualul secund al lui Petcu, Doru Carali.
 
La FC Constanţa evolua cu numărul 5
 
În cei doi ani încheiaţi cu promovări, echipele Farului au fost: 1980/1981 - Costaş, Stancu, Mustafa, Borali, Antonescu, Nistor, Turcu, Caramalău, Drogeanu, Livciuc, Petcu, Gache, Purcărea, Enache, Buduru, Peniu, Mărculescu, Mănăilă, Tararache, Badea; antrenori, Emanoil Haşoti şi Petre Comăniţă; preşedinte, Dumitru Sever; 1987/1988 - Gârjoabă, Răuţă, Tufan, Dinu, Popovici, Vanea, Petcu, Zahiu, Iovănescu, Buduru, Roşu, Bătrâneanu, Funda, Nedelcearu, Bârboră, M. Dumitru; antrenori, Emanoil Haşoti şi Petre Comăniţă; preşedinte, Teodor Pilcă. Petcu a jucat la Constanţa cu numărul 5. „L-am ales ca la şcoală, că era notă de trecere”, dă o pasă cu efect, râzând, ca pe vremuri, „Fachirul de pe litoral”. Redevenind serios, nea Fane punctează că numărul 5 corespundea postului său: „Pe atunci se respectau numerele obişnuite din zonele terenului, nu ca acum, când jucătorii zici că joacă baschet, nu fotbal, după ce numere mari poartă pe spate”.
 
Înainte de Steaua, semnase cu Dinamo

 
Minunăţiile din teren ale lui Fane Petcu sub culorile Farului nu au trecut neobservate printre echipele mari ale campionatului, care au început să-i dea târcoale tânărului mijlocaş. Prima a fost Dinamo, cu care Ştefan a şi semnat un precontract. „Nu împlinisem încă 18 ani. Dinamo a dat nişte jucători la Farul, în schimbul cărora a vrut doi de la noi: unul mai experimentat şi un junior de perspectivă. S-a oprit la Ion Moldovan şi la mine. Moldovan a ajuns în Ştefan cel Mare, dar în cazul meu a existat un scurt-circuit. Nu ştiu ce s-a întâmplat, că mutarea nu s-a mai concretizat”, precizează Ştefan Petcu. Dacă nu a fost Dinamo, a fost în schimb Steaua, cealaltă mare forţă a României. Dar mult mai târziu, în 1983. Ştefan avea deja 26 de ani şi era un fotbalist în plină afirmare. După nouă ani neîntrerupţi la Farul, timp în care a susţinut 119 meciuri şi a marcat 21 de goluri, Petcu făcea pasul cel mare al carierei sale. „Era iarna anului 1983. Eram cu Farul la un turneu de pregătire la Bucureşti şi au venit la mine, la hotelul «Muntenia», unde eram cazaţi, Dumitru Ivan, şeful sportului constănţean, preşedintele CJEFS-ului (n.r. Consiliul Judeţean de Educaţie Fizică şi Sport), şi preşedintele Stelei, Ion Alexandrescu. M-au întrebat dacă vreau să vin în Ghencea. Bineînţeles că am acceptat. Am semnat contractul, dar am trecut efectiv la Steaua din vara aceluiaşi an, până atunci fiind lăsat la Farul”, povesteşte Ştefan Petcu.
 
De la locotenent la colonel
 
La cel mai galonat club al fotbalului românesc a jucat doi ani şi jumătate, între 1983 şi sfârşitul lui 1985, purtând numărul 8. A cucerit campionatul şi Cupa cu Steaua, iar în 1984/1985 a evoluat în Cupa Cupelor. În Divizia A, a susţinut 54 de meciuri şi a înscris 11 goluri, începând în lotul viteziştilor sezonul şi campania 1985/1986, care s-a încheiat cu câştigarea Cupei Campionilor Europeni. În cantonamentul Stelei, era coleg de cameră cu Marius Lăcătuş. „Ne-am întâlnit din prima zi. El era mai mic ca mine şi a dorit să stăm amândoi în cameră. Am fost de acord. Ne-am înţeles bine cât am fost la Steaua. Un jucător foarte bun, cu viteză, bătăios. De fapt, toată România îl cunoaşte. Peste ani, ne-am întâlnit şi ca adversari pe banca tehnică într-un meci Steaua - Farul. El era secundul lui Mihai Stoichiţă, eu îl secondam pe Ioan Andone. Steaua a câştigat cu 1-0”, arată Ştefan Petcu. La fel ca la Constanţa, mijlocaşul era unul dintre preferaţii tribunei şi în Ghencea, care, când echipele intrau pe teren, cânta: „Toată lumea ştie, Fane meserie!”, apreciind modul în care Petcu îi punea în valoare, cu pasele sale, pe oamenii de gol ai Stelei. „Le dădeam pase la toţi, nu numai lui Lăcătuş sau lui Piţurcă. Cel mai bun meci al meu în tricoul Stelei a fost o semifinală de Cupă, în 1985, în care am bătut-o cu 5-0 pe Dinamo, iar eu am contribuit la toate golurile”, spune Ştefan, care a plecat din Ghencea cu gradul de locotenent. Acum este colonel în rezervă.
 
Campion cu juniorii Farului
 

După Steaua, în cariera sa au urmat: FC Bihor Oradea (returul 1985/1986, 5 meciuri, niciun gol), FC Constanţa (1987 - 1989, 74-30), Unirea Slobozia (1989/1990, 30-10), FC Constanţa (1990/1991, 19-3) şi Portul Constanţa (1991/1992, 25-6), la Slobozia şi la Portul fiind antrenor-jucător. Pentru Farul a susţinut 214 meciuri (140 în prima ligă, 74 în a doua) şi a înscris 54 de goluri (24-30). Are şi selecţii la echipa naţională B şi la lotul României de până în 21 de ani. Ca antrenor la sectorul juvenil, a ieşit campion cu FC Farul în 1996 (la juniori C), vicecampion la juniori B (în 1998) şi a obţinut medalia de bronz la juniori A (în 2000). Cu Farul are prezenţe pe podium şi la Memorialul „Gheorghe Ola” - aur în ediţia 1995/1996 şi bronz în 1996/1997. A activat la Farul ca tehnician între 1993 şi 2008, fiind şi secund la echipa mare (1997/1998), dar conducând şi „tineretul”. Ca principal a activat şi la Liga a III-a, la FC Hondor, în sezonul 2001/2002. Între 2009 şi până de curând a ocupat mai multe funcţii tehnice la FC Viitorul, cu ai cărui juniori A a ocupat locul doi şi trei pe ţară, în 2011, respectiv 2010. Din anul 2004, deţine diploma A UEFA.
 
Ordinul „Meritul Sportiv” primit de la Traian Băsescu
 
În vitrina cu trofee, Ştefan Petcu a pus la loc de cinste Ordinul „Meritul Sportiv” în clasa a II-a, pe care l-a primit la Bucureşti, pe 18 martie 2008, din mâna preşedintelui României, Traian Băsescu. Distincţia i-a fost acordată „în semn de apreciere deosebită pentru câştigarea, de către echipa de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, a Cupei Campionilor Europeni din anul 1986 de la Sevilla şi pentru întreaga activitate pusă în slujba sportului”. De asemenea, cu prilejul zilei de 9 mai - Ziua Europei şi Ziua Independenţei Naţionale a României, lui Ştefan Petcu i s-a oferit din partea Comitetului Naţional de Iniţiativă Român medalia „Eroilor militari români”. Documentul a fost semnat de preşedintele Comitetului, gen. Gabriel Oprea (ministrul Apărării Naţionale) şi de copreşedintele forului, gen. mr. (r) dr. Neculai Onţanu. Totodată, pe 6 mai 2011, acelaşi ministru Gabriel Oprea i-a acordat lui Petcu („component al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, câştigătoarea Cupei Campionilor Europeni, ediţia 1985/1986”) diploma de excelenţă a Ministerului Apărării Naţionale, „pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului Clubului Sportiv al Armatei, prin obţinerea celei mai mari performanţe din istoria fotbalului românesc”. Ştefan Petcu are doi copii, un băiat care a cochetat cu fotbalul, Ionuţ Daniel (împlineşte 13 ani pe 5 ianuarie 2014), şi o fată, Ştefania Melania (face 16 ani pe 8 decembrie a.c.). Amândoi învaţă foarte bine la şcoală.