„Toți în Giulești!“. Banner în Mamaia, pe pasarelă! Fanii Farului se mobilizează pentru meciul cu Rapid (GALERIE FOTO + VIDEO)
„Toți în Giulești!“. Banner în Mamaia, pe pasarelă! Fanii Farului se mobilizează pentru meciul cu RapidLiderul Superligii, Farul Constanța, și echipa de pe locul secund, Rapid București, se întâlnesc vineri, 21 octombrie, în capitală, în derby-ul etapei a 14-a, iar confruntarea suscită un interes enorm în rândul fanilor.
Suporterii constănțeni se mobilizează pentru a merge în număr mare la meci, iar în mai multe puncte, printre care și în Mamaia, pe pasarela de la hotelul „Rex“, au afișat bannere cu mesajul „Toți în Giulești!“.
Având în vedere cererea mare de înscrieri pentru meciul cu Rapid, am suplimentat numărul de vagoane, așadar în loc de 3 vagoane vom avea 4. Sună adunarea în anturajul tău și veniti la meciul Rapid - Farul din data de 21 Octombrie, Vineri, ora 20:30. Veniți la ora 16.00 (cel târziu) în Gară! Plecarea va avea loc la ora 16:37 din Gara Constanța, așadar veniți cu măcar 30-45 minute înainte de plecare. Întoarcerea va avea loc imediat după meci (aproximativ 23:30). Pentru a vă trece pe lista deplasării, lăsați un mesaj privat pe pagina Peluzei Marine și achitați suma de 150 lei (acesta fiind costul transportului dus-întors) la restaurant Rumen (atât pe strada Unirii 96 - Faleză Nord, cât și pe strada Liliacului 2B - Km 4-5). Ultima zi pentru înscriere va fi 20.10.2022. Nu uitați să aveți la voi tricoul / bluzonul negru, steagul și eșarfa / fularul. Hai Farul! Înainte, marinari!, este mesajul de pe pagina de Facebook „Peluza Marină - Farul“.
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!