Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:36 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei ani de când Simona Halep o învingea pe Serena Williams și câștiga turneul de la Wimbledon

ro

13 Jul, 2022 10:16 1981 Marime text

 
• Simona avea atunci 27 de ani și ocupa locul 7 mondial, în timp ce Serena era în vârstă de 37 de ani și se afla pe poziția a zecea WTA.
 
Astăzi se împlinesc trei ani de când Simona Halep a câștigat Wimbledonul, al doilea turneu de Grand Slam din palmaresul jucătoarei din Constanța, după Roland Garros 2018. 
 
Pe 13 iulie 2019, Simona reușea marea victorie de pe iarba londoneză, impunându-se cu 6-2, 6-2 în fața Serenei Willims, în finala prestigiosului turneu. Era pentru prima dată când o jucătoare din România triumfa la simplu la Wimbledon. Simona avea atunci 27 de ani și ocupa locul 7 mondial, în timp ce legendara Serena era în vârstă de 37 de ani și se afla pe poziția a zecea WTA. Raportul întâlnirilor directe dintre cele două jucătoare era net favorabil (9-1) americancei. Serena cucerise până atunci 23 de titluri de Mare Șlem (șapte la Wimbledon!), în vreme ce Simona avea în palmares un singur trofeu de acest gen, la Roland Garros. Meciul de acum doi ani, câștigat de Simona în 55 de minute, era a cincea finală de Mare Şlem a Simonei, în vreme ce Serena o disputa pe cea de-a 32-a!
 
„Astăzi, am jucat cel mai bun meci din viaţa mea şi am devenit Campioană la Wimbledon! Înca am impresia că e un vis... Mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine şi m-au susţinut!“, a postat atunci Simona pe Facebook. Graţie acestui succes extraordinar, constănțeanca a devenit membru de onoare al exclusivistului club londonez All England Lawn Tennis and Croquet Club, care este condus de Kate Middleton, ducesa de Cambridge, cea care i-a urmat în funcţie Reginei Elisabeta a II-a. Dintre cei 565 de membri, cei de onoare sunt doar 70 - campionii de la Wimbledon sau alte persoane cu merite deosebite în tenis. „Mă simt bine că am devenit membru de onoare. Mi-am dorit foarte mult. Înainte de startul turneului, le-am spus celor apropiaţi că visul meu e de a deveni membru la All England Club. Azi e adevărat şi sunt fericită“, a precizat Simona. Succesul de la Wimbledon i-a adus acesteia, pe lângă glorie, şi un însemnat premiu financiar, 2.983.748 de dolari!
 
La o săptămână de la victoria de la Wimbledon, Simona și-a prezentat troferul acasă, la Constanța, într-un eveniment care a debutat la Sala Sporturilor și s-a încheiat în Piața Ovidiu, Simona străbătând traseul într-un autobuiz supraetajat. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Simona Halep, campioană la Wimbledon şi membru de onoare al All England Club
„Încă am impresia că e un vis...“ (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii