Tudor Iacovlev, roşu direct Aproape tot meciul în zece oameni, CFR Constanţa a învins în deplasare Unirea Topraisar
Tudor Iacovlev, roşu direct: Aproape tot meciul în zece oameni, CFR Constanţa a învins în deplasare Unirea
20 Apr, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2409
Marime text
Echipa de juniori de la CFR Constanţa s-a impus în derby-ul etapei a 25-a a Ligii a IV-a de fotbal a judeţului Constanţa, pe terenul Unirii Topraisar, cu scorul de 2-1, iar ceferiştii sunt mai aproape de titlul judeţean. Elevii lui Dumitru Faitaş au avut un meci dificil, jucând cu un om mai puţin încă din minutul 10, când Tudor Iacovlev a văzut cartonaşul roşu direct, pentru că ar fi înjurat suporterii prezenţi la meci. Oaspeţii au condus ostilităţile şi la reluare, în ciuda dezavantajului numeric, iar Alin Rogoz a reuşit două goluri importante. Topraisar a revenit în joc, după o fază la care CFR a cerut fault la portar, dar nu a avut forţa să egaleze. Mai mult, formaţia constănţeană a ratat pe final marile ocazii.
„Am jucat bine pe un teren greu şi împotriva unei echipe tari. Sunt trei puncte importante. Am mai făcut un pas spre titlu şi asta este cel mai important”, a declarat Dumitru Faitaş.
Cu nouă etape înainte de final, CFR Constanţa are şapte puncte avans faţă de Portul Constanţa, care are însă un meci în minus. În etapa viitoare, CFR joacă pe teren propriu cu Avântul Comana. Celelalte partide din etapa a 25-a au fost: Ştiința Poarta Albă - Victoria Cumpăna 2-3, CS Mihail Kogălniceanu - Viitorul Fântânele 3-1, Voința Valu lui Traian - CS Agigea 4-3, Unirea Topraisar - CFR Constanța 1-2, Gloria Băneasa - CS Eforie 8-0, Axiopolis Cernavodă - CSO Ovidiu 18-0, Farul Tuzla - Portul Constanța 0-15, Sparta Techirghiol - Dunărea Ostrov 6-2 şi Victoria Mihai Viteazul - Avântul Comana 3-3.
Clasament: 1. CFR Constanţa - 73p, 2. CS Portul Constanţa - 66p, 3. Axiopolis Cernavodă - 54p, 4. Unirea Topraisar - 54p, 5. CS Mihail Kogălniceanu - 49p, 6. Victoria Mihai Viteazul - 47p, 7. CS Agigea - 39p, 8. Viitorul Fântânele - 37p, 9. Dunărea Ostrov - 35p, 10. Avântul Comana - 35p, 11. Sparta Techirghiol - 35p, 12. Gloria Băneasa - 33p, 13. CSO Ovidiu -20p, 14. Voinţa Valu lui Traian - 20p, 15. CS Eforie - 18p, 16. Victoria Cumpăna - 17p, 17. Ştiinţa Poarta Albă - 15p, 18. Farul Tuzla - 3p.
Felix Rizea este masterand la Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Andrei Şaguna” Constanţa
Sursa foto: Academia Farul
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii