Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:36 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultimele verificări pentru "marinari"

ro

22 Feb, 2011 00:00 1444 Marime text
farul.jpgPrima etapă a returului Ligii a II-a este programată pe 5 martie, echipa antrenată de Gheorghe Butoiu urmând să întâlnească pe teren propriu pe FC Viitorul Constanţa

Problemele grave cu care FC Farul s-a confruntat atât la începutul campionatului, cât şi în pauza competiţională din această iarnă par să nu afecteze prea mult clubul fanion al judeţului de la malul mării.

După ce Ioan Sdrobiş a demisionat de la cârma echipei, iar unii jucători importanţi au părăsit formaţia constănţeană în această iarnă, Farul va pleca la drum în retur într-o formulă schimbată. Astfel, cu mai puţin de două săptămâni înainte de reluarea campionatului, antrenorul Gheorghe Butoiu şi directorul tehnic Cristian Cămui vor face în această săptămână ultimele retuşuri în lotul pe care-l au la dispoziţie pentru a aborda a doua jumătate a sezonului cu o formulă de echipă cel puţin la fel de valoroasă cu cea din tur. În acest sens, gruparea de pe litoral a stabilit în această săptămână două meciuri amicale în urma cărora tehnicianul constănţenilor se va hotărî în privinţa jucătorilor care vor fi opriţi în lot dintre cei sosiţi în probe în această perioadă. Primul joc de verificare este programat mâine, de la ora 11.00, în compania colegei de serie Săgeata Năvodari. Meciul se va disputa pe terenul central sau pe terenul secund din cadrul complexului sportiv de pe strada Primăverii. Decizia cu privire la locul de desfăşurare a partidei urmează să se ia în dimineaţa meciului, în funcţie de starea vremii. "Dintre jucătorii aflaţi în probe, Dutciuc şi Aioanei nu s-au mişcat rău în ultimul amical şi vor fi testaţi şi miercuri în amicalul cu Săgeata Năvodari", a declarat tehnicianul Farului, Gheorghe Butoiu. După această partidă, echipa constănţeană va disputa sâmbătă, în nocturnă, ultimul amical al acestei ierni. Trupa lui Gheorghe Butoiu va primi vizita celor de la CS Eforie, echipă clasată pe locul 5 în Seria II din Liga a III-a. Întâlnirea va începe la ora 18.00. Primul meci oficial al anului pentru "marinari" se va juca pe 5 martie, când vor primi vizita celor de la FC Viitorul Constanţa.

S-a stabilit administratorul special al clubului

În altă ordine de idei, ieri a avut loc la sediul clubului Adunarea Generală a Membrilor Clubului Sportiv FC Farul. În cadrul acestei întâlniri s-a desemnat administratorul special al CS FC Farul Constanţa, aprobându-se în acelaşi timp depunerea în termen legal a administratorului special al planului de reorganizare a clubului constănţean. Convocarea Adunării Generale a Membrilor s-a realizat în condiţiile în care clubul a intrat în insolvenţă în vara anului trecut. Tot ieri, conducerea clubului a hotărât ca foştii jucători, antrenori şi angajaţi ai clubului Farul să primească invitaţii la meciurile echipei de pe litoral din cadrul returului de campionat. Aceştia sunt aşteptaţi la sediul din strada Primăverii pentru ridicarea invitaţiilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii