Ultimul examen al turului
Ultimul examen al turului
04 Feb, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
803
Marime text
Liga Nationala de handbal feminin programeaza la sfarsitul acestei saptamani meciurile ultimei etape din cadrul turului de campionat. Sambata, cu incepere de la ora 11.00, CS Tomis Constanta va primi pe teren propriu vizita echipei Selmont Baia Mare. Intalnirea se anunta deosebit de dificila, ambele formatii avand ca obiectiv obtinerea unei victorii care le-ar relansa in lupta pentru un loc pe podium. Dupa ce in primele noua etape nu a pierdut nici un meci, CS Tomis a intrat intr-o perioada mai putin fasta, inregistrand trei esecuri consecutive. Astfel, in ultima partida a anului trecut (etapa a zecea), handbalistele lui Dumitru Musi au pierdut in deplasare la Remin Deva iar in ianuarie 2005 a cedat in derbyurile cu Rapid CFR si Oltchim Ramnicu Valcea. In urma acestor infrangeri, Tomis a coborat in doar trei etape de pe locul intai, pe pozitia a cincia a clasamentului, avand in prezent 17 puncte. Elevele lui Musi (noul secund al nationalei) au asadar la activ opt victorii, o remiza si trei infrangeri. Esecurile se pot insa explica foarte usor, avand in vedere ca in ultima luna, patru jucatoare de baza au fost accidentate si fie nu au jucat deloc, fie au facut-o dar nu la cel mai inalt nivel. De partea cealalta, Selmont Baia Mare este o echipa care toamna trecuta a obtinut dreptul de participare intr-o cupa europeana si anume EHF. Partidele disputate in intrecerea internationala le-au distras insa atentia baimarencelor care au avut un sezon slab in actuala editie a Ligii. In prezent, Selmont ocupa locul sapte in clasament, cu 10 puncte, avand la activ patru victorii, doua egaluri si nu mai putin de sase infrangeri. Vedeta echipei pregatite de Ion Gerhard este Magdalena Kenyghel, o jucatoare in varsta de 31 de ani care in actuala editie a reusit sa marcheze nu mai putin de 84 de goluri. Kenyghel a stabilit un record personal (14 goluri) in meciul pe care formatia sa l-a disputat impotriva celor de la HC Roman. Printre cele mai valoroase jucatoare ale Selmontului se mai numara Laura Craciun (70 g), Melinda Geiger (44 g) si Oana Harman (29 g). Daca Tomis va reusi sa treaca sambata de baimarence poate urca pana pe pozitia a patra, bineinteles si in functie de rezultatul inregistrat de Rulmentul Brasov (antrenor Mariana Tarca), echipa situata pe pozitia a patra a clasamentului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii