Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:08 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Un mare pas înainte!“ Triatlonista Antoanela Manac, pe locul 12 la finala Cupelor Europene pe 2017 de la Melilla (galerie foto)

ro

12 Oct, 2017 00:00 3788 Marime text

Lotul naţional al României a participat cu cinci sportivi la Cupele Europene de Triatlon de la Melilla (un oraş şi o comunitate autonomă a Spaniei, aflată în Africa. Este, de fapt, o exclavă în coasta marocană a Africii).
 
După cum a precizat Federaţia Română de Triatlon, pentru sportivii de elite, competiţia a contat ca finala Cupelor Europene pe 2017. „Antoanela Manac (n.r. sportivă legitimată la Atena Sport Club Constanţa) a obţinut un merituos loc 12, făcând salturi importante pe lista de punctaje ITU şi ETU, punctajele de aici contând dublu“, se arată pe site-ul oficial al FRT.

A ajuns la un alt nivel

Valoarea rezultatului Antoanelei a fost remarcată şi de antrenorul acesteia, Filip Grigorescu. „O cursă foarte puternică şi cea mai bună clasare într-o competiţie olimpică de acest nivel! Am trecut de la momentul «Va fi capabilă să termine cu bine cursa olimpică?» la nivelul „Pe ce loc va termina cursa?», ceea ce reprezintă un mare pas înainte! Felicitări, Anto, pentru munca depusă, ambiţia şi determinarea ta!“, a postat tehnicianul pe Facebook.

Cel mai bun înot

Sportivii Atena Sport Club Constanţa au avut rezultate deosebite şi la alte întreceri interne, No Stress Callatis Triatlon, de la Venus, şi Black Sea 10k. „Weekend cu vreme bună şi plin de acţiune la malul marii pentru triatloniştii de la Atena Sport Club Constanţa! Am încheiat sezonul intern de triatlon cu ultima etapă din circuitul RTS, No Stress Callatis Triatlon, de la Venus. Rezultatele au fost conform pregătirii şi aşteptărilor: Antoanela a câştigat competiţia feminină pe traseul olimpic, după ce a avut cel mai bun înot dintre toţi concurenţii! Super Anto! Cristian (n.r. Tranulea), chiar dacă a terminat pe locul 3 la open masculin în proba de sprint, a câştigat pentru a doua oară consecutiv circuitul RTS! Bravo Cristi! Felicitări! Eu am încheiat primul sezon în triatlon, după 5 ani de pauză, cu un nou top 8 la open masculin şi locul 1, la categoria de vârstă! Astăzi, ne-am făcut «revenirea» la cursa organizată chiar de clubul nostru, Atena Sport Club Constanţa, Black Sea 10k. Atmosferă minunată, public superb, organizare impecabilă, nu aveam cum să nu ne simţim «ca acasă». Am încheiat cu victorii pe linie: Antoanela la open feminin, Cristi şi cu mine top 10 la open masculin şi victorii la categoriile de vârstă. Mult mai important, toţi ne-am îmbunătăţit PB-urile pe 10 km, ceea ce m-a bucurat cel mai mult! Felicitări, dragilor!“, a arătat Filip Grigorescu.

Cristian Iulian Doicescu, certificat ITU

Un alt reprezentant al ASC Constanţa, antrenorul Cristian Iulian Doicescu, a fost certificat de către Federaţia Internaţională de Triatlon, obţinând, alături de Koter Adel (Harghita Triatlon), la Medulin, în Croaţia, certificatul de ITU Level 1 Coach. Cu cei doi, numărul antrenorilor români atestaţi ITU a crescut la 18.
 
Sursa foto: Federaţia Română de Triatlon şi Facebook

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii