Un sensei şi-a luat doctoratul în biomecanică Antrenorul Nicu Vasiliu, prezent la un botez alături de dublura lui Steven Seagal (galerie foto)
Un sensei şi-a luat doctoratul în biomecanică: Antrenorul Nicu Vasiliu, prezent la un botez alături de dublura
14 Mar, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
7878
Marime text
Marea familie a Clubului Sportiv de arte marţiale Ares Dojo DM România s-a reunit la Braşov, pentru un eveniment fericit din viaţa lui sensei Dan Mătuşea (centură neagră 3 Dan Ashihara Karate), fondatorul şi preşedintele clubului. Practicant al sporturilor de contact din anul 1989 şi antrenor la lotul naţional de Ashihara Karate din 2006, Dan Mătuşea (antrenor emerit, multiplu campion naţional şi european) şi-a botezat al doilea copil, Tudor Andrei, iar la serviciul religios de la biserică şi la petrecere a invitat şi numeroşi prieteni şi apropiaţi de la filialele clubului, din întreaga ţară.
Printre aceştia s-a numărat şi antrenorul de la Ares Dojo DM Constanţa, senpai Nicu Vasiliu (40 de ani, centură neagră 1 Dan). Acesta s-a distrat pe cinste la botez, ca de altfel toţi invitaţii soţilor Andreea şi Dan Mătuşea. Senpai Andreea Mătuşea (2 Kyu Ashihara Karate) este secretar general şi instructor Ares Dojo DM Braşov, dar oficiază şi ca arbitru naţional şi internaţional. „A fost un eveniment foarte frumos. Programul botezului a cuprins multe momente speciale, care rămân în memorie toată viaţa. Copilul a avut parte şi de ursitoare, iar dintre cei doi naşi unul a fost Petrică Bulmagă, directorul departamentului Ashihara Karate din Federaţia Română de Karate”, a declarat Nicu Vasiliu.
De la festivitatea de sub Tâmpa nu au lipsit nici membri ai trupelor de cascadori de la Buftea, componenţi sau foşti membri ai clubului Ares Dojo DM. Dintre ei s-a evidenţiat senpai Cristian Andrei Anghel (sportiv de lot naţional, instructor Ares Dojo DM Bucureşti şi culturist), care a colaborat cu mulţi actori cunoscuţi în filme de acţiune. „Cristian este dublura lui Steven Seagal, dar a lucrat şi cu Jean-Claude Van Damme, Dolph Lundgren sau Nicholas Cage. Ei şi colegii lui de la Buftea participă la cascadoriile din filmele de acţiune”, a arătat Nicu Vasiliu.
La botez a venit cu bucurie şi sensei Alexander Babia (2 Dan Ashihara Karate), maestru emerit al sportului, cvadruplu campion mondial (2009, 2010, 2011, 2012), multiplu campion naţional şi european, vicepreşedinte şi instructor Ares Dojo DM. „Ne mândrim cu Alex. Pe lângă virtuţile de sportiv, instructor şi oficial Ashihara Karate, este şi o persoană învăţată, obţinându-şi doctoratul în biomecanică. Nu am mai auzit de un sportiv de full-contact care să aibă şi doctorat”, a mai spus senpai Nicu Vasiliu.
Participă la Internaţionalele Serbiei
Reprezentanţii Ares Dojo DM Constanţa participă în perioada următoare la mai multe competiţii. Prima dintre ele este Campionatul Naţional de kata, de la Ghimbav, întrecere de copii, juniori şi old-boys. Vor concura zece constănţeni, cărora li s-ar putea adăuga, dacă nu va fi implicat în organizare, şi Nicu Vasiliu, la categoria veterani (peste 35 de ani). Cei zece sunt juniori (cinci de la Constanţa, cinci de la Mereni). Nu vor lipsi Robert Drăgănoiu, Florian Cismaru, Andrei Marin (Constanţa), fraţii Badea (Valentin şi Daniel), Adelina Bejan sau Alexandru Radu (Mereni), Andrei Ciocâia fiind incert, din pricina unei răceli. „Avem gânduri mari la această întrecere, sperând în obţinerea unui număr cât mai mare de medalii”, a spus Nicu Vasiliu. Apoi, pe 27 martie, la Constanţa este programat un examen de grad (cel mai probabil, la sala de la Complexul Sportiv „Tomis”), iar de pe 29 martie, Vasiliu şi cinci elevi de-ai săi (Silviu Şeitan - la seniori; Adin Gani, Robert Drăgănoiu, Florian Cismaru, Andrei Marin - la juniori, toţi fiind componenţi ai lotului naţional) se deplasează la Belgrad, pentru întrecerea internaţională a Serbiei. Silviu Şeitan este la a doua participare, data trecută cucerind locul întâi.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii