„Va fi o nouă provocare“ Când joacă Simona Halep cu Maria Şarapova în runda inaugurală a US Open
„Va fi o nouă provocare“: Când joacă Simona Halep cu Maria Şarapova în runda inaugurală a US Open
28 Aug, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2194
Marime text
Cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, vicelideră mondială, o va întâlni în primul tur la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, pe rusoaica Maria Şarapova, fost lider mondial, în prezent aflată pe poziţia 147 în ierarhia WTA.
Partida se va disputa la ora 2.00 (ora României) a zilei de marţi, 29 august, şi va fi transmisă în direct de Eurosport. Şarapova a revenit în competiţii în luna aprilie a acestui an, după 15 luni de suspendare în urma folosirii unei substanţe interzise, iar la US Open beneficiază de un wild-card. Întâlnirea de la New York va fi a şaptea în circuitul profesionist dintre cele două jucătoare, iar rusoaica a câştigat toate celelalte şase meciuri, inclusiv o finală de Grand Slam, în 2014, cea de la Roland Garros.
În acelaşi an, Şarapova a învins-o pe Halep şi în finala de la Madrid, iar în 2015 s-a impus în faţa Simonei la Turneul Campioanelor.
A doua favorită la US Open, jucătoarea constănţeană a spus că a fost puţin mirată că un meci cu Şarapova a fost programat în prima rundă a unui turneu de Grand Slam, dar că nu va avea nicio problemă, chiar dacă rusoaica „are multă experienţă şi e suficient de puternică să revină“. „Va fi o provocare să joc din nou împotriva Şarapovei. Va fi un meci mare. Voi încerca să câştig. M-a învins în toate partidele, poate reuşesc să schimb aceasta. Sunt mai pregătită, din toate punctele de vedere, decât la finala de la Roland Garros din 2014. Dacă voi merita locul întâi în lume, poate că-l voi lua. Am avut trei oportunităţi până acum, dar le-am ratat pe toate. Dacă nu mă voi mai gândi la acest obiectiv, poate că voi fi mai relaxată şi voi reuşi“, a declarat Simona Halep.
Turneul de la US Open se desfăşoară în perioada 28 august - 10 septembrie a.c.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii