Veste bună pentru elevi La ce discipline se va susține Evaluarea Națională
Veste bună pentru elevi: La ce discipline se va susține Evaluarea Națională


„Veste bună pentru elevii și părinții care așteptau această decizie!
Evaluarea Națională se va desfășura la aceleași discipline.
Executivul a adoptat în ședința de astăzi, 20 decembrie, prorogarea unor termene și condiții privind desfășurarea unor examene (Evaluarea Națională și Bacalaureat) și a admiterii la liceu. Prin această decizie, Guvernul a corelat modalitatea de evaluare, pe discipline, cu modalitatea de predare-învățare, conform planului-cadru în baza căruia elevii au studiat în clasele V-VIII.
Amintesc că, pentru elevii care studiază în clasele V- VIII, începând din anul 2021, era prevăzută evaluarea transdisciplinară, dar aceasta nu a fost pregătită printr-un proces de predare – învățare transdisciplinar.
Această măsură răspunde îngrijorărilor elevilor care sunt acum în clasa a VII-a și asigură predictibilitate pentru elevii din clasele a V-a și a VI-a, structura Evaluării Naționale rămânând neschimbată și pentru aceștia.
Consider că este o veste bună și mult așteptată de către copii, familiile lor, dar și de către profesorii care îi pregătesc pe elevi“ , a anunțat Monica Anisie.
Sursa foto-captura: Facebook/ Monica Cristina Anisie
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp