Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:38 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veterani de la Farul Constanța și FC Național se întâlnesc la Constanța la Memorialul „Gică Barbu“

ro

24 Feb, 2023 00:00 2453 Marime text

 
  • Farul Constanța și FC Național sunt două dintre echipele la care a evoluat în cariera sa Gheorghe Barbu, ca mijlocaş sau fundaş, fiind una dintre piesele de bază.
 
Veterani de la Farul Constanța și FC Național vor participa duminică, 26 februarie, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța, la „Memorialul Gică Barbu“, eveniment comemorativ de fotbal în sală în amintirea celui care a fost Gheorghe Barbu, fost fotbalist și antrenor, care s-a stins din viață în 2021, la numai 53 de ani.
   
Memorialul este organizat de FC Farul Old-Boys (președinte, Stelian Carabaș), în colaborare cu promotorul Adrian Troscenco. În cele două echipe se vor afla jucători cunoscuți care au jucat în Liga 1. În lotul Farului, care îl va avea ca antrenor pe Constantin Gache, vor fi Mihai Moraru, Florin Pătrașcu, Cosmin Pașcovici, Ion Barbu, Marius Axinciuc, Cristian Mihăilă, Adrian Senin, Stelian Carabaș, Ionel Boghițoi, Florin Lungu, Mihai Georges, Gică Butoiu, Dennis Șerban și Vasilică Cristocea. FC Național Old Boys se va prezenta la Constanța cu fotbaliști precum Paul Ștefănescu, Florin Prunea, Gabi Cânu, Gigel Coman, Cătălin Liță, Marin Dună, Marian Savu, Vasile Matincă, Marius Pena, Ciprian Mozacu și Boris Keca.
 
La „Memorialul Gică Barbu“, spectatorii au intrare liberă. Organizatorii i-au invitat la eveniment și pe soția și fiul lui Gică Barbu, băiatul urmând a da lovitura simbolică de start a partidei.
 
Farul Constanța și FC Național sunt două dintre echipele la care a evoluat în cariera sa Gheorghe Barbu, ca mijlocaş sau fundaş, fiind una dintre piesele de bază. Născut la Moreni, Gheorghe Barbu a jucat pentru Farul în perioada 1993-1997 și apoi în sezonul 1999-2000, reușind să înscrie 24 de goluri în 153 de partide pentru „marinari“. Și-a încheiat cariera de jucător în tricoul alb-albastru în anul 2000, într-un meci cu FC Onești. Ultima dată manager sportiv la echipa Someşul Dej, Gheorghe Barbu a mai evoluat, în afară de Farul și FC Național, la Universitatea Craiova, Electroputere Craiova și Ceahlăul Piatra Neamț.
 
Imaginea de la acest articol, cu Farul Old-Boys, este de la ediția Memorialului „Dumitru Antonescu“ disputată în februarie 2022 la Constanța, în care „marinarii“ veterani au învins România Old-Boys cu 8-5.
 
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
La Constanța se va organiza „Memorialul Gică Barbu“, în amintirea fostului fotbalist al Farului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii