Vicecampion mondial la înot în ape înghețate Cristian Tranulea, baie în Marea Neagră în luna decembrie (VIDEO)
Vicecampion mondial la înot în ape înghețate: Cristian Tranulea, baie în Marea Neagră în luna decembrie
18 Dec, 2023 10:06
ZIUA de Constanta
2431
Marime text
Constănțeanul Cristian Tranulea, antrenor la secția de înot a clubului Axiopolis Cernavodă, a mai arătat o dată că este un sportiv temerar, făcând baie în luna decembrie în Marea Neagră, în zona Portul Tomis, și luându-și astfel porția de „ice swimming“.
Tânărul nu este la prima ispravă de acest gen, mai mult, în lua ianuarie a acestui an, a devenit vicecampion mondial la înot în ape înghețate, la competiția de la Samoens (Franța).
Cristian, care a concurat atunci în premieră în cariera sa la o asemenea competiție, a cucerit medalia de argint în proba de 50 m liber, la categoria sa de vârstă (18-24 ani), iar la open s-a clasat pe poziția a patra.
Mai mult, constănțeanul a depășit și recordul mondial.
După cursă, cel care s-a clasat pe locul întâi, un american, a fost descalificat, iar Cristian Tranulea devenea astfel campion mondial. Ulterior, contestația americanului a fost acceptată, astfel că ordinea primilor doi a rămas aceeași, cu Tranulea pe locul doi mondial. Temperatura apei a fost de 4°C.
Citește și:
„Rezultatul carierei!“
Constănțeanul Cristian Tranulea, medaliat cu argint la Campionatul Mondial de înot în ape înghețate
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii