Măţan şi Băluţă, de la Academia Hagi, au făcut spectacol Victorie categorică pentru România U19 la Turul de Elită
Măţan şi Băluţă, de la Academia Hagi, au făcut spectacol: Victorie categorică pentru România U19 la Turul
22 Mar, 2018 08:15
ZIUA de Constanta
2668
Marime text



Jucătorii antrenați de Adrian Boingiu s-au impus cu 4-0 în fața Serbiei U19, trei dintre goluri fiind marcate de jucătorii Academiei Hagi.
Alexandru Mățan a realizat o "dublă" în minutele 20 (finalizare din apropiere) și 61 (gol spectaculos după ce a înșirat trei adversari), și Tudor Băluță în minutul 55 (finalizare spectaculoasă la colțul lung) au punctat în poarta Serbiei U19, cel de-al patrulea gol al "tricolorilor" fiind reușit de Olimpiu Moruțan în minutul 23. Băluță a fost și el aproape de a reuși "dubla", însă a nimerit bara de la 30m în prima repriză.
În afara lui Mățan și Băluță, pentru România U19 au mai evoluat alți doi jucători ai Academiei Hagi: Robert Neciu și Denis Drăguș. Partida s-a disputat pe stadionul "Ilie Oană", din Ploiești.
În celălalt meci din grupă, Suedia U19 - Ucraina U19 0-0. România U19 va susține următoarea partidă pe 24 martie, contra Suediei U19.
Sursă foto: Academia Hagi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii