Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:35 16 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Volei CSM Constanța are 1-0 în duelul cu CS Rapid București din faza a doua a turneului play-off (GALERIE FOTO)

ro

15 Mar, 2025 22:45 239 Marime text


Echipa feminină de volei CSM Constanța a debutat cu dreptul în faza a doua a turneului play-off al Diviziei A1 (locurile 5-8), astăzi, 15 martie 2025, învingând pe litoral CS Rapid București.

Fetele antrenate de Florin Voinea și Radu Began s-au impus cu 3-1, revenind după ce au fost conduse cu 1-0 la seturi (19-25, 25-22, 25-17, 25-23)!  

Gabriela Bălae, cu 21 de puncte și 32 de preluări, dintre care 34% pozitive, a fost principala realizatoare, urmată de Teodora Iancu, cu 17 puncte, și Paula Mohr, cu 8 puncte și 24 de preluări, dintre care 54% pozitive.

Liberoul Mihaela Manole a avut un procentaj bun la recepție, cu 15 preluări, dintre care 60% pozitive și 33% excelente.

Au pus umărul la victorie și Rocha 7p, Cimpu 3p, Elisaia 2p, Snitsarevych 1p, Reknere, Puică.
 
În urma acestui succes, CSM Constanța ia o primă opțiune pentru câștigarea întâlnirii cu Rapid, miza fiind calificarea în lupta pentru locurile 5-6.

Felicitări, jucătoarelor și staff-ului! Mulțumim fanilor care au susținut echipa din tribune!, este mesajul CSM Constanța.


Urmează meciul 2, pe 22 martie 2025, în Giulești, și, dacă va fi nevoie, meciul 3 la Constanța, pe 26 martie 2025.


În cealaltă întâlnire din turneul locurilor 5-8, CSM Lugoj conduce CSM Târgoviște cu 1-0, după 3-0 (25-12, 25-15, 25-15) pe teren propriu în primul meci.

Sursa foto galerie: ZIUA de Constanța

Citește și:


UPDATE. CSM Constanța
Voleibalistele se pregătesc de turneul 5-8. Gabriela Bălae - „De acum începe play-off-ul pentru noi“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii