Volei Cu Sara Dedu Nae și Diana Miron, de la CSM Constanța, în lot, România Under-16 luptă pentru calificarea la Euro
Volei: Cu Sara Dedu Nae și Diana Miron, de la CSM Constanța, în lot, România Under-16 luptă pentru calificarea
24 Apr, 2025 12:19
ZIUA de Constanta
378
Marime text



Echipa națională de volei fete Under-16 a României participă la turneul doi de calificare la Campionatul European, urmând a juca în grupa A, la Maribor, în Slovenia.
Din lotul tricolor fac parte și două sportive de la CSM Constanța, Sara Dedu Nae (fals) și Diana Miron (centru).
În turneul din Slovenia, tricolorele” (antrenate de Istvan Bokor, Andrei Banciu și Adrian Mihăilă) vor întâlni, în ordine, Slovenia (pe 25 aprilie 2025, de la ora 18.30), Muntenegru (pe 26 aprilie, de la ora 16.00) și Slovacia (pe 27 aprilie, de la ora 16.00).
La turneul final din Albania și Kosovo, se vor califica primele două clasate din cele cinci grupe de calificare și echipa de pe locul 3 cu cel mai bun punctaj.
România a pregătit participarea la turneul de la Maribor în stagiul de la Târgu Mureș.
Pregătite la CSM Constanța de Alexandra Trică și Bianca Ioana Cojocaru, Sara Dedu Nae și Diana Miron au participat cu România și la primul turneu de calificare, desfășurat în luna ianuarie a acestui an, la Sofia, în Bulgaria.
Diana Miron este mezina echipei României, ea fiind născută în 2011 și serbându-și împlinirea vârstei de 14 ani în cantonamentul de la Târgu Mureș, la începutul acestei luni.
Citește și:
UPDATE. CSM Constanța volei
Sara Dedu Nae și Diana Miron participă cu România în preliminariile Campionatului European
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii