Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:06 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Volei feminin Primul meci de A2 pe teren propriu pentru CSŞ1 Momentos Constanţa contra Rapid Bucureşti

ro

28 Oct, 2016 18:05 4189 Marime text
Echipa de volei feminin CSŞ1 Momentos Constanţa joacă primul meci de Divizia A2 în faţa propriilor spectatori.
 
Mâine, de la ora 12:30, în sala “Flămânda” din Complexul Sportiv Tomis, fetele antrenate de Gheorghe Brînză întâlnesc Rapid Bucureşti în etapa a doua. După un prim meci pierdut la Focşani, dar cu multe momente bune care dau speranţe pentru un sezon bun, constănţencele sunt hotărâte să răstoarne calculele hârtiei şi să facă o figură frumoasă în faţa bucureştencelor, se arată într-un comunicat.  Echipa din Giuleşti vine după o victorie, scor 3-1, împotriva celor de la CTF Mihai I Bucureşti. Feroviarele sunt considerate unele dintre pricipalele favorite la promovare şi vor încerca să tranşeze meciul în favoarea lor.

* * *
CSŞ1 Momentos Constanţa este un proiect nou, cu jucătoare tinere de la Clubul Sportiv Şcolar nr.1, construit cu ajutorul asociaţiei de părinţi ai sportivelor şi cu sprijinul firmei Momentos. Obiectivul este promovarea voleiul feminin din Constanţa şi acordarea unui cadru bun de performanţă pentru jucătoarele care sunt încă în perioada junioratului. Vârstele echipierelor sunt cuprinse între 13 şi 19 ani. Vorbim de jucătoare cu prezenţe la loturile naţionale şi care, împreună, formează una dintre cele mai puternice echipe de junioare din ţară.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii