Volei ONSS Constanța Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul“, câștigătoarea fazei județene (GALERIE FOTO)
Volei ONSS Constanța: Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul“, câștigătoarea fazei județene (GALERIE
19 Jan, 2025 15:55
ZIUA de Constanta
1480
Marime text



S-a încheiat, astăzi, 19 ianuarie 2025, faza județeană Constanța a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS), ediția 2024/2025, la volei gimnaziu, concursul masculin.
Găzduită de sala Liceului Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța, întrecerea a fost câștigată de Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul“ Constanța (profesoare, Corina Straton, Carolina Pocea, Andreea Cîrlioru), care a devenit astfel campioană județeană.

Pe locul doi s-a clasat Școala Gimnazială nr. 12 „BP Hasdeu“ Constanța (profesor, Viorel Prejbeanu), iar podiumul a fost completat de echipa Colegiului Național de Arte „Regina Maria“ Constanța (profesor, Dana Levendi).


În ultimele meciuri ale competiției s-au înregistrat rezultatele: Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul“ - Școala Gimnazială nr. 12 „BP Hasdeu“ 2-1 și Școala Gimnazială nr. 12 „BP Hasdeu“ - Colegiul Național de Arte „Regina Maria“ 2-0.

Festivitatea de premiere a fost efectuată de Gabriel Georgescu, inspectorul de educație fizică și sport al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, și de Marian Țuțuianu, directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța.

Locul 1 ONSS volei băieți gimnaziu, faza județeană.
Ne mândrim cu: Egor Iustin, Geantă Sebastian, Boghean Vlad, Șuta David, Ionescu Luca, Georgescu Patrick, Căpeneață Ayan, Apostol Mario, Denisov Mario, Tiron Ștefan, Cuțilof Eduard și Moldoveanu Gabriel.
Coordonatori: Prof. Straton Corina, Prof. Pocea Carolina, Prof. Cîrlioru Andreea
Felicitări și mult succes în continuare!, este mesajul Școlii Gimnaziale nr. 29 „Mihai Viteazu“.

Citește și:
Volei
Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu“ Medgidia, câștigătoarea fazei județene a ONSS (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii