Voleibalistele de la CSM Constanța, a opta victorie din acest sezon. În etapa viitoare, e derby pe litoral (GALERIE FOTO)
Voleibalistele de la CSM Constanța, a opta victorie din acest sezon. În etapa viitoare, e derby pe litoral (GALERIE


Voleibalistele de la CSM Constanța au obținut cea de-a opta victorie din acest sezon, în Divizia A2, eșalonul secund din România.
Echipa antrenată de Florin Voinea și Radu Began a continuat seria succeselor cu un categoric 3-0 pe terenul penultimei clasate, CSM Focșani.
A fost un meci controlat de fetele noastre, care s-au impus clar în toate cele trei seturi: 25-20, 25-18, 25-21. Un meci în care constănțeanca Loredana Hodorogea a revenit pe parchet după aproape un sezon, debutând pentru echipa Constanței. Felicitări, fetelor și staff-ului! Etapa următoare va aduce la Constanța duelul primelor clasate din Seria Est. CSM Constanța o va întâlni pe CSU Galați. Derby-ul este programat sâmbătă, 4 martie, de la ora 13.00, la Sala Tomis. Hai, Constanța!, este mesajul CSM Constanța.
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Volei)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp