Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:01 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zece sportivi din judeţul Constanţa participă la Campionatul European de Kung-Fu

ro

21 Nov, 2016 00:00 2075 Marime text
Capitala Bulgariei, Sofia, va găzdui, între 25 şi 27 noiembrie, Campionatul European de Kung-Fu. Disciplinele din concurs sunt „Light-Fighting Sanda”, „Sanda” şi „Total-Contact Fighting”. România va fi prezentă cu un lot de sportivi de la Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact, preşedinte Dorel Bulearcă.
 
Lotul tricolor este format din zece sportivi (toţi de la cluburi din judeţul Constanţa), doi antrenori şi cinci arbitri. Vor evolua: la seniori (18-34 ani) - Marius Sandu (Axiopolis Sport Cernavodă; antrenor, Mircea Stoian), Ciprian Otsache (Sakura Constanţa; antrenor, Valeriu Ariton), Elena Pavel (CSC Mihail Kogălniceanu; antrenor, Laurenţiu Palangă); la juniori (16-17 ani) - Denis Derviş (Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa; antrenor, Marcel Ilaşcu); la cadeţi (14-15 ani) - Ştefan Ilaşcu (Tai-Chi-Do-Ryu), Robert Gabriel Sandu (CS Marea Neagră Constanţa; antrenor, Florin Iordănoaia), Eduard Olteanu şi Andreea Mocanu (CSC Mihail Kogălniceanu); la copii II (10-11 ani) - Vlad Bocai (Marea Neagră); la copii III (8-9 ani) - Valentina Panait (Axiopolis Sport Cernavodă).
 
Antrenor coordonator de lot este Florin Iordănoaia, iar ca antrenori de lot activează Mircea Stoian şi Marcel Ilaşcu. Lotul de arbitri este format din Florin Iordănoaia (arbitru mondial A), Mihai Câju (arbitru european B), Gheorghe Istrate (arbitru european C), Ciprian Ştirban (arbitru european C) şi Cristian Panait (arbitru naţional C).
 
„Sperăm ca reprezentanţii noştri să aibă o comportare foarte bună şi să ne întoarcem cu multe medalii, având în vedere că unii sportivi vor participa la două - trei probe diferite. Majoritatea sportivilor sunt într-o formă foarte bună. Aceştia au participat la concursuri în această toamnă şi au avut rezultate foarte bune“, a declarat preşedintele Asociaţiei Române de Kung-Fu, Florin Iordănoaia (6 Duan Kung-Fu).

Sursa foto: Facebook
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii