Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:05 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Internațională a Judo-ului, sărbătorită și la Constanța. Sub ce motto se va desfășura evenimentul (GALERIE FOTO)

ro

26 Oct, 2023 12:37 1121 Marime text
 
Pentru a marca Ziua Internațională a Judo-ului, sărbătoare care are loc anual în data de 28 octombrie, Asociația Județeană de Judo Constanța va organiza sâmbătă, 28 octombrie 2023, un amplu eveniment, la care și-au anunțat deja participarea peste 60 de sportivi reprezentând cluburi de pe raza județului Constanța.

Printre aceștia se vor număra și câțiva dintre cei mai prolifici judoka de la malul Mării Negre, medaliați naționali și internaționali, atât la nivel de juniori, cât și la seniori sau veterani.

Cu toții vor efectua un antrenament comun ce va avea loc în cadrul Black Sea Dojo, sala de antrenament a Clubului Sportiv Pantheon, de la ora 9.00 și vor împărtăși astfel din cunoștințele acumulate pe tatami.

Cluburile care au confirmat participarea la evenimentul din acest an sunt ACS Pantheon Constanța, CSM Constanța, LPS „Nicolae Rotaru“, CS Pontica, CS Sparta Techirghiol și CS Agigea.

La Constanța, Ziua internațională a judo-ului din acest an va fi celebrată având ca motto „Bring a friend“ (Cheamă un prieten).

Astfel, fiecare dintre participanții la antrenamentul comun organizat de Asociația Județeană de Judo Constanța va avea posibilitatea de a aduce alături de el un prieten care să descopere cu această ocazie câteva dintre noțiunile de bază ale judo-ului, dar mai ales frumusețea sa.

„Judo-ul nu este doar o activitate fizică, ci și o filozofie care pune accentul pe principiile respectului reciproc, disciplinei și dezvoltării personale. Ziua Internațională a Judo-ului este un moment de celebrare a acestor valori și de creștere a conștientizării cu privire la beneficiile judo-ului pentru indivizi și societate în ansamblu“, a declarat George Teșeleanu, președintele ACS Pantheon Constanța.


Ziua Internațională a Judo-ului, cunoscută și sub numele de Ziua Mondială a Judo-ului, este sărbătorită în fiecare an pe 28 octombrie, în onoarea zilei de naștere a lui Jigoro Kano, fondatorul și „părintele“ acestui sport.

Această zi oferă o oportunitate pentru practicanții și entuziaștii de judo din întreaga lume să se adune pentru a promova sportul și valorile sale.

Multe cluburi și organizații de judo din întreaga lume organizează evenimente speciale, turnee, demonstrații și activități educative în Ziua Internațională a Judo. Aceste evenimente au adesea scopul de a prezenta tehnici și tradiții ale judo, precum și de a promova sportul ca mijloc de pregătire fizică, autoapărare și dezvoltare a caracterului.



Tema pentru Ziua Internațională a Judo poate varia de la an la an, concentrându-se pe diferite aspecte ale sportului și ale valorilor sale. Aceasta servește drept un reamintire a impactului pozitiv pe care judo-ul poate avea asupra indivizilor și comunităților din întreaga lume, se arată într-un comunicat.

 
Citește și:

Judo
Doi sportivi de la CSM Constanța, David Fodor și Vlad Topală, medaliați la Campionatul Balcanic
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii