Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:19 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Paradă cu mașini americane de epocă cu ocazia Zilei Naționale a Americii

ro

04 Jul, 2015 12:05 4516 Marime text
 
Țiriac Collection va organiza o paradă a mașinilor americane cu ocazia Zilei Naționale a Statele Unite. Vor fi prezente modele clasice, care au scris istorie pentru nume mari ca Ford, Lincoln sau Chrysler.

Ziua de 4 iulie este întipărită în mentalul colectiv, chiar și în mentalul colectiv românesc, ca fiind Ziua Națională a Statelor Unite. Sărbătorită cu multe focuri de artificii dincolo de Ocean, Ziua Americii va fi sărbătorită diferit în România.Pasionații mașinilor americane vor avea ocazia de a vedea „în carne și oase” modele care au scris istorie pentru Ford, Lincoln, Chrysler, Chevrolet și alte branduri de pe Tărâmul Făgăduinței. Țiriac Collection, colecția privată de mașini a celebrului om de afaceri român, și-a propus să scoată pe stradă zece mașini americane, pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Națională SUA, potrivit automarket.ro.



Se vor alinia la start două modele Ford, un DeLuxe din 1939 și un Thunderbird cu an de fabricație 1957, un Chevrolet Corvette din 1958, un Dodge Charger din 1968, două modele Chrysler, Imperial din 1933 și Town & Country din 1949, un Lincoln Continental Cabriolet din 1948, un Packard Super Eight din 1936, un Cadillac Series 62 Convertible din anul 1950 și modelul Cord 812 Custom Beverly din anul 1937, proaspăt câștigător al Concursului de Eleganță Auto de la Sinaia, ediția 2015, relatează automarket.ro.



Parada mașinilor americane a luat startul la ora 11 și va parcurge un traseu care începe chiar în fața showroom-ului Țiriac Collection, de pe Calea Bucureștilor nr. 289, din Otopeni. Mașinile se vor plimba pe Șos. București-Ploiești, Șos. Kiseleff, Str. Ion Mincu, B-dul Aviatorilor, B-dul Mareșal Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, Șos. București-Ploiești, B-dul Dr. Liviu Librescu și, bineînțeles, Ambasada Statelor Unite ale Americii. Traseul se va finaliza tot la Țiriac Collection, unde mașinile vor rămâne expuse în exteriorul galeriei pentru a fi admirate de doritori.



Țiriac Collection găzduiește în prezent 150 de exponate, auto și moto, din care 46 poartă semnătura unor mărci americane populare precum Cadillac, Chevrolet, Chrysler, Cord, Duesenberg, Ford, Stutz, Willys, Packard, Pierce Arrow, Pontiac, Lincoln sau Harley Davidson.





Sursa: automarket.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii