Ştiripesurse.ro Jaful din pădurile României. Zeci de mii de metri cubi de material lemnos confiscaţi
Ştiripesurse.ro: Jaful din pădurile României. Zeci de mii de metri cubi de material lemnos confiscaţi
05 Jul, 2015 12:39
ZIUA de Constanta
1550
Marime text
Jaful din pădurile României a atins cote alarmante în primele cinci luni ale anului 2015. Aproximativ 77.000 de metri cubi de material lemnos în valoare de 12 milioane de lei, pentru care nu existau documente legale justificative, au fost confiscaţi în perioada ianuarie-mai 2015, în cadrul acţiunilor coordonate de Poliţia Română, informează ştiripesurse.ro.
"În perioada de referinţă, poliţiştii au cercetat aproape 1.500 de persoane pentru comiterea de infracţiuni silvice şi au aplicat peste 10.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de circa 12.000.000 de lei. Asigurarea integrităţii fondului forestier constituie o preocupare majoră a Poliţiei Române, care, prin structurile sale specializate, a întreprins numeroase activităţi pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice", se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Cele 12.297 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos au fost întreprinse de poliţişti şi specialişti ai structurilor silvice.
"Astfel, au fost organizate 2.306 acţiuni în fondul forestier, 1.324 de acţiuni pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos, 7.970 de acţiuni pe linia legalităţii transportului materialului lemnos. De asemenea, poliţiştii au verificat 766 de instalaţii de debitat, 947 de exploatări forestiere, 267 de depozite şi 271 de ocoale silvice sau structuri subordonate ale acestora, 1.006 târguri, pieţe şi oboare, precum şi 29.361 de mijloace de transport al materialului lemnos", se arată în comunicat.
Din totalul materialului lemnos confiscat, 24.383,82 mc. a fost lemn de lucru, 5.992,35 mc. cherestea şi 45.799,78 mc. lemn de foc.
În perioada analizată, poliţiştii au aplicat 10.010 de sancţiuni contravenţionale.
Potrivit IGPR, din cele 3.075 de infracţiuni silvice sesizate în primele 5 luni ale anului 2015, 1.271 au reprezentat sesizări din oficiu ca urmare a intensificării acţiunilor poliţiştilor în teren. Pentru comiterea acestora sunt bănuite şi au fost cercetate 1.476 de persoane. Împotriva a 35 dintre acestea au fost dispuse măsuri preventive - 7 persoane reţinute, 12 arestate preventiv, 10 se află sub control judiciar pe cauţiune, iar 6 sunt în arest la domiciliu.
"Intensificarea activităţilor de verificare şi control al legalităţii transportului de mărfuri efectuat către Portul Constanţa pe cale rutieră, feroviară şi navală, şi în ceea ce priveşte comerţul cu material lemnos, a dus la o corectă înregistrare a exporturilor fiscalizate efectuate, constatându-se astfel, în anul 2014, o creştere cu 20% a acestora, faţă de perioada similară a anului 2013", se mai arată în comunicatul IGPR.
Integral pe ştiripesurse.ro.
Sursa foto: ştiripesurse.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii