Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:26 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiripesurse.ro Mesaj transmis de Klaus Iohannis de la Neptun

ro

19 Jul, 2015 11:08 1550 Marime text
Potrivit ştiripesurse.ro, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, 19 iulie a.c., un mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române și a Zilei Forțelor Aeriene. Vă prezentăm textul mesajului:
„Sărbătorirea, la data de 20 iulie, a Zilei Aviației Române și a Zilei Forțelor Aeriene, odată cu praznicul Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul, patronul spiritual şi ocrotitorul aviatorilor români, îmi oferă plăcutul prilej să adresez salutul meu tuturor celor care slujesc cu devotament și dăruire aripile românești.
Anul 2015 are dublă semnificație pentru aviația românească. Pe de o parte, la 17 iunie s-au împlinit 105 ani de la primul zbor efectuat cu un avion proiectat şi construit în România, la Arsenalul Armatei, de către Aurel Vlaicu. Pe de altă parte, la 15 septembrie se vor împlini 100 de ani de la înfiinţarea Corpului de Aviaţie Român, momentul în care aviaţia a devenit armă de sine stătătoare în cadrul Armatei României.

Cinstirea eroilor aerului care, în anii celor două conflagrații mondiale, s-au jertfit pentru apărarea independenței și suveranității României, este semnul nostru de respect pentru înaintași, dar și o garanție a angajării noastre responsabile față de viitor.

Aviaţia română este pregătită astăzi să facă faţă cu succes provocărilor impuse de statutul României de ţară membră a NATO şi a Uniunii Europene, iar rezultatele obţinute sunt unanim apreciate şi recunoscute. La baza succeselor pe care le-aţi obţinut au stat atât dragostea şi devotamentul dumneavoastră faţă de profesia aleasă, cât şi eforturile susţinute pentru reformarea şi modernizarea Forţelor Aeriene.

Salut, cu acest prilej, contribuţia deosebită a Forţelor Aeriene, care au avut capacităţile necesare pentru proiectarea la distanţă, în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan şi din Balcanii de Vest, în condiţii de siguranţă, a forţelor militare româneşti.

Aviaţia civilă, de transport, aviaţia sportivă şi utilitară au avut şi au un rol important în afirmarea aeronauticii româneşti pe plan internaţional prin dezvoltarea traficului aerian, îmbunătăţirea serviciilor de trafic aerian, creşterea siguranţei navigaţiei şi a siguranţei în exploatare. În prezent, în epoca globalizării, aviaţia militară şi civilă capătă pe deplin o importanţă strategică.

Pentru înaltul profesionalism și rezultatele remarcabile obținute în îndeplinirea misiunilor specifice, în semn de apreciere, am dat curs propunerii ministrului Apărării Naționale pentru decorarea Drapelului de luptă al Statului Major al Forțele Aeriene cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.

Vă urez tuturor succes în îndeplinirea misiunilor nobile de apărare a cerului patriei și vă doresc multă sănătate, fericire și împlinirea aspirațiilor dumneavoastră!


La mulți ani!”

Integral pe ştiripesurse.ro
Sursa: ştiripesurse.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii