Știripesurse.ro Ministrul de Externe, torpilat în PSD
Știripesurse.ro: Ministrul de Externe, torpilat în PSD
05 Sep, 2015 19:06
ZIUA de Constanta
1661
Marime text
„Scos de prin birourile prăfuite ale ministerului, bun diplomat şi deosebit funcţionar, Aurescu face şi el ce poate. Şi-a pus drept blazon faptul că a câştigat Platoul continental de la Marea Neagră şi acum crede că se poate trage de şireturi cu Titulescu, uitând că el doar a preluat această operaţiune iniţiată şi pregătită de alţii, hai să nu mai dăm nume. Dar realitatea lui este departe de realitatea europeană. Alura, ţinuta şi pregătirea Domniei Sale sunt acelea ale unui director dintr-un minister al uneia dintre ţările ce compun, pe la margini, Uniunea Europeană. Aşa este văzut, aşa este tratat. Şi reacţiile de o lentoare abisală ale ministerului nu fac decât să întărească această percepţie care iarăşi ne aruncă pe muchia Europei. Nu mă înţelegeţi greşit, Aurescu este un profesionist desăvârşit, dar nu are anvergura cerută unui ministru de Externe care să se războiască zi şi noapte pentru interesele ţării sale. Sunt convins că el vrea, dar, nenorocire, nu poate.
(...) În cazul Aurescu, gândiţi-vă că acesta ar urma să stea, în memoriile veacurilor, alături de Mihail Kogălniceanu , Ion C. Brătianu, Titu Maiorescu, Alexandru Vaida Voievod sau Nicolae Titulescu. Realizaţi ridicolul? Lângă toţi aceşti mari bărbaţi de stat, va străluci tehnocratul Bogdan Aurescu cu următoarele realizări: subordonări – fără număr, iniţiative proRomânia – zero.
Oameni buni, nu avem nevoie de tehnocraţi. De funcţionăraşi obedienţi, cu cocoaşa bătătorită de atâtea ordine cărate, ani la rând, inutil, dintr-un birou în altul. Executanţii trebuie să stea la locul lor, nu în loja Marilor Iniţiatori”, spune deputatul PSD Ninel Peia, într-un comentariu pe stiripesurse.ro.
Integral pe stiripesurse.ro
Sursa: stiripesurse.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii