Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:07 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știripesurse.ro Profesor de drept constituțional - Victor Ponta nu poate fi suspendat

ro

17 Sep, 2015 13:41 1701 Marime text
 
Premierul Victor Ponta nu poate fi suspendat de preşedintele Klaus Iohannis nici după trimiterea în judecată de DNA. Potrivit articolului 109 din Constituţie, suspendarea s-ar putea face numai pentru fapte comise în timpul mandatului, după cum explică, pentru stiripesurse.ro, profesorul de drept constituţional Gheorghe Iancu, potrivit stiripesurse.ro.  
 
„Nu poate fi suspendat. Dacă citiţi cu atenţie articolul 109 din Constituţie, o să vedeţi că suspendarea poate fi cerută şi făcută numai pentru infracţiuni săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Pentru asemenea infracţiuni este necesar să existe o cerere din partea Camerei Deputaţilor. Cererea pentru infracţiuni care au fost legate de conflict de interese a fost respinsă. Textul articolului 109 din Constituţie este foarte clar. Eu rând la televizor de mă strict la burtă când văd tot felul de analfabeţi care, cu un aer de superioritate, explică şi de fapt spun numai prostii”, a declarat Gheorghe Iancu.





Integral pe stiripesurse.ro
Sursa text + foto: stiripesurse.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii