Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:03 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știripesurse.ro Osemintele deținuților politici de la Aiud au fost furate

ro

10 Oct, 2015 10:26 1946 Marime text
 
Preoţii arestaţi în Grecia fiindcă ar fi furat mâna Sfântului Haralambie de la o mănăstire aveau cu ei oseminte ale unor martiri, luate din gropile comune de la Aiud, potrivit știripesurse.ro.
 
Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Cristian Ştefan, a declarat, vineri, că a trimis în Grecia adeverinţe prin care se atestă că cei trei preoţi bănuiţi de furt sunt angajaţi ai episcopiei. „Vineri, s-au trimis adeverinţe în Grecia pentru fiecare dintre cei trei preoţi, ni s-au cerut de către o doamnă care este ghidul grupului de pelerini, pentru că este un proces şi aveau nevoie de o dovadă potrivit căreia sunt angajaţi ai Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Din ce ni s-a transmis, 99% vor fi eliberaţi pentru că sunt nevinovaţi. Sunt reţinuţi de Poliţia din Grecia din ceea ce ştim. Mai ştim şi că aveau asupra lor oseminte luate din gropile comune de la Aiud ale martirilor, foşti deţinuţi politici ai închisorii de acolo, pentru care nu aveau acte de provenienţă, şi s-au cerut documente şi de la Aiud care urmează să le fie trimise”, a declarat Ştefan. Potrivit acestuia, cei trei preoţi au luat osemintele ca să cumpere o raclă în care să le pună, „dar nu au gândit această acţiune cum trebuie”.
 
Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a adăugat că cei trei preoţi nu ar trebui consideraţi „hoţi” înainte de a exista dovezi, susţinând că trebuie să se aplice şi în cazul acestora prezumţia de nevinovăţie. „Ce trei preoţi au fost suspendaţi de la slujire pentru că au plecat în pelerinaj şi într-o ţară străină fără acordul ierarhului, a fost un act de indisciplină. Au cerut doar concediu şi au depus cerere la protopopiat. Până acum nu au fost cunoscuţi cu probleme”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
 
Cei trei preoţi din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului au fost suspendaţi de la slujire, după ce au fost arestaţi în Grecia, pentru că ar fi furat mâna Sfântului Haralambie de la o mănăstire.
 
Presa relata că, în momentul în care au observat că sunt urmăriţi de către poliţişti, preoţii ar fi aruncat mâna Sfântului Haralambie într-un râu.



Integral pe stiripesurse.ro
Sursa text + foto: stiripesurse.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii