„O boala rara mostenita genetic mi-a rapit darul de a vedea"

„Ce ciudat mi s-a părut când cineva mi-a spus: scrie-ţi şi tu biografia, sau măcar câteva rânduri despre tine... aşa de greu mi-a fost şi mie să înţeleg că voi fi oarbă, în perioada în care am început să nu mai văd.... în decurs de câţiva ani am rămas fără vedere... la 29 de ani... având o fetiţă de cinci ani care depinde de mine... dar să începem cu începutul...".

Acestea sunt câteva dintre gândurile aşternute ale unei femei care îşi găsise sufletul pereche şi credea că poate trăi toată viaţa într-un colţ de linişte. Însă viaţa nu poate fi întotdeauna aşa cum ne-am dori noi.

Elena Pavel are 31 de ani şi locuieşte în prezent în comuna Murfatlar, judeţul Constanţa. De 11 ani suferă de o boală foarte rară moştenită genetic, localizată în jurul ochilor. Boală care i-a răpit de altfel adolescenţa şi, mai mult decât atât, persoanele cele mai apropiate: mama şi sora sa. „Mama mea a murit... oarecum în împrejurări neclare pentru noi atunci... cancer au spus toţi atunci, pe vremea lui Ceauşescu atât se ştia... sora mea mai mare, când a împlinit 21 de ani şi urma să se căsătorească, a murit în condiţii similare... neclare... la fel ca mama mea...cu mari probleme de vedere...", povesteşte Elena Pavel.

Până în prezent aceasta a suferit două intervenţii chirurgicale în Belgia, în urma cărora un ochi a rămas total irecuperabil. Singura şansă pentru ca Elena Pavel să-şi menţină vederea în proporţie mică, este încă o intervenţie chirurgicală, tot în Belgia, însă banii sunt insuficienţi.

Garsoniera în care locuieşte în prezent are igrasie, mucegai şi miros urât. În câteva cuvinte, nu este locul potrivit în care poţi creşte o fetiţă de şase ani, mai ales că şi aceasta, în urma investigaţiilor amănunţite, s-ar putea să sufere de aceeaşi boală ca şi mama sa. „Am fost somată la sfârşitul lunii trecute să părăsesc garsoniera. Nu am unde să mă duc să îmi cresc copilul." Tatăl fetiţei s-a recăsătorit, iar bunicii nu au puterea financiară pentru a putea să dea o mână de ajutor.

"...Am speranţa că poate cineva, cu ajutorul lui Dumnezeu, ar putea să ne ajute... pe mine şi fiica mea... să ne mutam de aici sau să mă operez din nou... ar fi trebuit să ajung în Belgia la control, dar nu am avut banii necesari... viaţa nu a fost prea darnică cu mine... aş putea renunţa uşor... dar fiica mea mă face să lupt pentru acest dar... pe care l-am primit... viaţa mea...", îşi încheie femeia scrisoarea trimisă la adresa redacţiei.