Farsa "Impact" continua
Farsa "Impact" continua# In ultimii doi ani, filiala constanteana a firmei Impact SA a facut subiectul mai multor scandaluri de amploare, numerosi clienti ai societatii acuzand faptul ca au fost santajati si inselati in cadrul unor raporturi comerciale * SC Impact SA Bucuresti, una dintre cele mai contestate societati imobiliare va aduce pe piata un nou complex rezidential * Acesta se va ridica in zona Palazu Mare de-a lungul drumului national * Prin "bunavointa" municipalitatii constantene, "Impact" a pus mana pe 80.200 de metri patrati pe care va ridica 528 de locuinte * Dupa ce si-a inselat numerosi clienti, carora le-a cerut sume suplimentare neacoperite contractual, Impact SA incearca sa vanda in aceasta toamna produsul Zenit, un proiect la fel de utopic ca si Boreal * Primele imobile livrate "la cheie" de Impact in complexul "Boreal" nu corespundeau calitativ preturilor pretinse * Conform declaratiei unora dintre cei pagubiti si prin Zenit se urmareste doar atingerea scopurilor comerciale ale afacerii fiind ignorate interesele investitorilor * Pe de alta parte, se pare ca nici in cazul produsului Zenit nu poate fi vorba de toate utilitatile care au fost incluse in Planul Urbanistic de Detaliu * In cazul complexului "Zenit" se vorbeste despre vegetatie amenajata( loisir, gradini) precum si de statii de pompare ape menajere #
Aproape ca nu este zi in care sa nu scrie despre un nou proiect imobiliar: un centru comercial, o cladire de birouri sau un complex rezidential. Investitii private 100%, pe terenuri cumparate de la persoane private. Aceste proiecte sunt initiate pentru ca exista cerere solvabila; si pentru birouri, si pentru spatii comerciale, si pentru case. Prezenta de aproape 4 ani pe piata constanteana, compania Impact, care a construit un ansamblu rezidential, s-a confruntat de-a lungul ultimilor ani cu cateva scandaluri provocate de inconsecventa cu care si-a onorat contractele, in special din punct de vedere financiar. In ultimii doi ani, filiala constanteana a firmei Impact SA a facut subiectul mai multor scandaluri de amploare, numerosi clienti ai societatii acuzand faptul ca au fost santajati si inselati in cadrul unor raporturi comerciale. Profitand de campania publicitara la nivel national realizata de catre societatea - mama, Impact SA Constanta a reusit sa pacaleasca zeci de persoane, convingandu-le sa investeasca in cacealmaua numita Complexul Boreal.Acum cu sprijinul municipalitatii, firma Impact intentioneaza sa propuna un nou proiect in zona Palazu Mare. In ciuda unui contract comercial ferm incheiat cu clientii sai, Impact a obisnuit sa majoreze cheltuielile totale de constructie a vilelor si caselor din ansamblul rezidential "Boreal", pe motivul scumpirii materialelor de constructii si a manoperei. In plus, cel putin primele imobile livrate "la cheie" de Impact se pare ca nu corespundeau nici calitativ preturilor pretinse de aceasta societate profilata pe constructia de locuinte. In ultima perioada, au aparut tot mai multe sesizari din partea clientilor firmei Impact, care se plang ca sunt obligati de conducerea companiei sa plateasca sume in plus fata de cele prevazute initial in contracte. Potrivit beneficiarilor, societatea imobiliara a ajuns sa ameninte cu rezilierea contractelor, in cazul in care acestia nu vor plati la un curs impus de societate, ceea ce inseamna o diferenta de cateva mii, chiar zeci de mii de euro. Este vorba de contractele de executie in mai multe etape. Clientii spun ca acest lucru este un abuz, deoarece, in contracte, este prevazuta achitarea la cursul BNR din ziua platii. Multi dintre beneficiarii firmei reclama si calitatea slaba a lucrarilor.Alta Marie cu aceeasi palariePentru a face parca uitat esecul pe care l-a avut cu realizarea complexului "Boreal", SC Impact incearca sa ia acum ochii cu un alt proiect. In ciuda tuturor conflictelor, Impact SA a avut tupeul ca in luna noiembrie a anului trecut sa iasa la "vanatoare" de clienti, oferind spre vanzare un proiect la fel de utopic ca si Boreal si anume cartierul Zenit. Municipalitatea constanteana a dat un nou aviz pentru construirea ansamblului de locuinte "Zenit" in zona Palazu Mare pe o suprafata de 80.200 metri patrati. Pe acest amplasament se propune realizarea unui ansamblu rezidential compus dintr-o zona de locuinte individuale care cuprinde 125 de loturi pe care se vor edifica locuinte in regim de inaltime si doua zone de locuinte colective cu 5 si 6 blocuri care vor avea 528 de locuinte locative. Pe hartie, totul arata foarte tentant si din acest motiv, inca se mai gasesc "victime" care sa cada in capcana firmei. Cartierul asa zis "rezidential" va beneficia scriptic si de facilitati atragatoare. Asa cum s-a mai intamplat si in celelalte situatii, proiectul propune amenajarea a 526 de locuri de parcare din care o parte dintre acestea vor fi facute in subsol precum si suprateran. Teoretic, "Impact" se lauda in Planul Urbanistic de Detaliu ca zona va avea locuri de joaca, spatii pentru desfasurarea unor activitati de administratie publica precum si de invatamant. Pe de alta parte, in PUD apar si alte utilitati care au darul de a lua ochii oricarui investitor interesat de a-si achizitiona o astfel de casa in zona. Spre exemplu, in cazul complexului "Zenit" se vorbeste despre vegetatie amenajata( loisir, gradini) sau de existenta unei statii de pompare ape menajere dar conform declaratiei unuia dintre cei care si-a aratat interesul fata de achizitionarea unei unitati locative, in ciuda tuturor problemelor, Impact SA Constanta incearca in continuare atragerea altor clienti carora le promite dotari ultra-moderne, Internet, cablu, terenuri de sport sau complex comercial cu toate ca sunt constienti ca acestea nu se vor realiza probabil niciodata.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp