Paradoxul "integrarii" - atractie prin deficite

"Integrarea se va produce cu siguranta" si "vin strainii!", acestea sunt legendele si rumorile ce emotioneaza o populatie lacoma care, in doar cateva luni, a transformat o piata, si asa intr-o expansiune necontrolata, intr-un domeniu al absurdului definit. Aceasta este concluzia la care a ajuns analistului imobiliar Artur Silvestri care este de parere ca inainte de toate, noi ar trebui sa examinam lucid cu ce contribuim pe o piata imobiliara europeana care, in sine, este o piata de concurenti. Ideea ca "investitorii" vor veni in mod automatic si negandit in Romania nu rezista daca nu exista argumente. Avem, deci, argumente spre a interesa plasamentul imobiliar sistematic? Si daca avem, care anume sunt valabile si care ar reprezenta cote de interes macar pe un termen rezonabil, daca nu chiar pe termen lung? Silvestri considera ca in aceasta materie, notam doar cateva elemente, lasand sa se dezvolte schita prin dezbatere publica de idei, daca aceasta va fi posibila. Intai de toate, noi avem "argumentul preturilor scazute", ceea ce nu inseamna nicidecum ca toate preturile sunt scazute si ca, deci, ar fi loc ca sa mai creasca. Sunt, dimpotriva, segmente de piata ce nu vor prezenta nici un interes si unde orice majorare pe pret va fi lipsita de suport si fara alte consecinte decat cele negative. "Investitorii" ce se invoca nu vor veni in Romania sa cumpere apartamente de bloc! In schimb, vor veni sa cumpere teren agricol care, aici, costa inca 450-600 E/ha in vreme ce in Cehia se achizitioneaza cu aproximativ 5000 E, in Italia cu minimum 6000 si in Polonia cu 6-7000 E/ha. "Pret scazut" are inca terenul intravilan rural inclusiv cel care defineste regiunile "cu potential turistic" ori pur si simplu pitoresti, dar potrivite unor proiecte ce nu ar costa mult si, deci, ar putea aduce profit multumitor. Nu exagerat de scumpe, si, deci, interesante ar mai fi hoteleria, pensiunile, unele "imobile de prestigiu" ("casele boieresti" urbane) si, de regula, cladirile "cu personalitate si caracter", domeniile rurale, conacele, chiar si unele castele (oricat de putine, totusi, se gasesc la noi). Apoi, urmeaza la rand, in chip paradoxal, "deficitele", adica segmentele unde exista cerere inca nesatisfacuta ori constanta. In aceasta materie, "deficitul locativ" tradus in dorinta "burgheziei tinere" de a trai altfel decat in comun este evidenta intr-o tara unde "obsesia proprietatii" (ce ar trebui examinata odata si odata sub raportul originii traditionale) este cronica si nu se va modifica prea curand. Aceasta inseamna ca "tema noilor cartiere" continand case pe pamant cu pret de pana la 80-120.000 E va atrage si va constitui un izvor ce va curge circa un deceniu fara a se consuma. "Deficitare" mai sunt "cartierele de depozite" ori "depozitele" in sine (vechea boala a Estului, care, din 1995, cand se observase, nu s-a corectat prea mult), magazinele, inclusiv cele de mari dimensiuni care aici constituie o moda ininteligibila inca pentru occidental, si, in general, cam tot ce include civilizatia consumului ce pare a defini omul roman macar in aceasta etapa.In sfarsit, elementul socant, constituit de "argumentul marilor investitii". Pe aceasta tema, noi avem nu doar potential ci si proiecte suspendate ce vor interesa, cu siguranta (Canalul Dunare - Bucuresti, care, in sine, aduce dezvoltari imobiliare evidente si consecinte ce s-au analizat foarte rar si fara un rasunet corespunzator). Dar potentialul ramane capital, mai ales cand se intrevede anvergura cu caracter de unicat. Toate acestea sunt elemente ce ne vor intari ideea ca nu trebuie sa venim fara argumente, intr-un mediu unde sentimentalismul este cultivat doar la spectacolul de opereta.