Istoria Dobrogei Piata Ovidiu, atractie pentru turisti

In perioada interbelica si pana prin anii 1970 Piata Ovidiu a constituit un punct de referinta si de atractie pentru localnici si turistii estivali, caci pe aici trecea locul de promenada. Fara a avea pretentia ca putem epuiza la o prima analiza toate imobilele din piata trebuie sa amintim in primul rand despre palatul comunal (inaugurat la 17 iulie 1921) cladit prin desfiintarea strazilor Neptun si Thetis, pe vechiul drum de acces in port. Au fost voci la timpul respectiv care au criticat nefericita inspiratie a fostului primar Titus Cananau de a alege amplasamentul pe locul viran din Piata Independentei, destinat sa serveasca unui scuar cu deschidere spre port. Constructia masiva s-a ridicat pe un teren impropriu, astfel incat au fost necesare fundatii de 15-20m adancime pe 6-8 metri latime. Definitivata pana la 1940, piata, asemenea intregii zone peninsulare care se integreaza armonios, prezinta imaginea unei arhitecturi eclectice, in care intalnim elemente de arhitectura romaneasca, occidentala, orientala, Art Nouveau etc., combinate arbitrar si armonizate unei eterogenii stilistice ce reflecta gustul comanditarului si influentele vremii. Format in dreptul gradinii publice a liceului de baieti, seara, de cum se racorea orasul sub revarsarea brizei proaspete dinspre mare, suvoiul uman parcurgea Bulevardul Carol lasand in urma elegantele hoteluri, apoi cladirea postei, cu jocul braielor suprapuse ale caramizilor aparente, patrunzand in larga piata dominata de cladirea masiva a Primariei, si aluneca incetisor, in valuri nesfarsite, insotita de acordurile stridente emise de cateva orchestre aliniate pe estrade. Aici in piata, odata cu lasarea serii, mesele restaurantelor si cafenelelor cucereau jumatate din spatiu, la Cafe Elite, la Metropol, Corso sau Gurgau. Lumea buna isi dadea intalnire la cafeneaua cerealistilor, la Jockey Club si la Yacht Clubul Roman. Vremurile acelea au apus, insa, de mult. O serie de cladiri au fost demolate. In locul lor fie au ramas terenuri virane, fie au aparut clasicele blocuri mohorate si fara personalitate ale anilor 1960. Si pentru a completa opera de distrugere si punere in umbra a spatiului cu incarcatura istorica si patrimoniala, dupa Revolutie, s-a permis ridicarea in latura estica, a unei cladiri din beton si sticla, total nepotrivita, ce contrasteaza evident cu linia arhitecturala echilibrata, consacrata in timp. Daca orasului nostru ii lipsesc pietele monumentale, pe care nu le poate oferi sistemul de plan al cartierelor existente, este bine sa ne ingrijim de pastrarea singurei piete, care ar ingrosa fluxul turistic natural in zona Peninsulara.