Povestea Cazinoului din Constanta

Simbolul orasului, Cazinoul este una dintre cele mai rezistente cladiri din oras * In secolul trecut, acesta a cunoscut trei fundatii succesive * Constanta, in jurul anilor 1880, era un spatiu de vilegiatura, preferat de lumea buna din tara si chiar din strainatate * Cazinoul, construit din paianta si din lemn, este distrus de furia unei furtuni in 1891 * Din acest moment, incepe odiseea incercarilor de reconstructie * In 1903, prefectul Scarlat Varnav si primarul Cristea Georgescu - administratia liberala a Constantei - au hotarat refacerea cladirii, din materiale mai rezistente * Planul arhitectului Renard este aprobat si chiar se trece la executia fundatiei, dar in 1905, orientarea politica a administratiei centrale si locale se modifica * Astfel, reconstructia Cazinoului este incredintata reputatului arhitect, Petre Antonescu * Dar, in aprilie 1907, liberalii preiau din nou conducerea * Se renunta la proiectul arhitectului Antonescu si se revine la proiectul lui Daniel Renard * Cazinoul se alege cu un al treilea rand de fundatii, lucru care ii confera o rezistenta de invidiat

Cazinoul din Constanta a fost si este o cladire emblematica pentru orasul nostru. Prea putini constanteni stiu insa ca, simbolul orasului, Cazinoul - pozitionat chiar in bataia valurilor marii - este una dintre cele mai rezistente cladiri din oras. In secolul trecut, in decursul a catorva ani, acesta a cunoscut trei fundatii succesive, lucru care ii confera o rezistenta de invidiat.Povestea Cazinoului se leaga de faptul ca, in jurul anilor 1880, orasul Constanta era un spatiu de vilegiatura (de promenada, de relaxare, de petrecere a timpului liber), preferat de lumea buna din tara si chiar din lume. Primul salon de cura si petrecere (Kursaal?) din oras a fost ridicat pe singurul bulevard din Constanta, bulevardul Elisabeta. In Constanta veche, de la finele secolului XIX, celebrul bulevard Ferdinand de azi era o zona din afara orasului, actualul Tomis, nu era decat o modesta strada, numita Carol I, iar alte bulevarde nu se conturau nici in cele mai indraznete vise. La cazino, in timpul zilei se citeau ziare, se conversa, iar seara se dansa in sunetul muzicii militare. Doamnele isi etalau toaletele, iar domnii tinutele de seara impecabile.In anul 1891, Cazinoul, care era construit din paianta si lemn vopsit, este distrus partial de furia unei furtuni. Din acest moment, pentru Cazinou, incepe odiseea incercarilor de reconstructie.Dupa distrugerile produse de furtuna, un al doilea stabiliment este construit pe latura sudica a bulevardului Elisabeta, noua cladire fiind dotata cu sala de teatru si o splendida terasa pe piloni, deasupra marii.In 1903, prefectul Scarlat Varnav si primarul Cristea Georgescu - administratia liberala a Constantei, din acea perioada - au hotarat largirea bulevardului inspre mare, precum si refacerea cladirii, de data aceasta din materiale mai rezistente. Faleza cazinoului si chiar cladirea insasi, reprezentau investitii de anvergura si indrazneala tehnica, pentru acea vreme, pentru ca fundatiile celor doua constructii (faleza si cazinoul) se realizau pe platforma extrasa din mare si pe suprafete consolidate. Arhitectul angajat de cei doi edili era unul foarte tanar si prea putin cunoscut. El se numea Daniel Renard (nascut in anul 1871, Dragomiresti, judetul Neamt) si isi realizase studiile de arhitectura la Paris, ca orice intelectual care se respecta. Acesta concepe o cladire senina si vaporoasa, in stilul Art Nouveau, considerat pe atunci, in Franta si in lume, indraznet si foarte modern. Stilul devine, in timp, un fenomen complex social, care acapareaza toate domeniile artelor vizuale si se manifesta chiar printr-un tip special de comportament numit dandysm. Art Nouveau este strans legat de perioada numita la belle epoque, situata la cumpana veacurilor si incheiata odata cu inceputul primului razboi mondial, si care era dominata de decoratie, de gratie, de forme curbilinii si ondulatorii, inspirate de lumea vegetala.Planul arhitectului Renard este aprobat si chiar se trece la executia fundatiei, insa, in 1905, orientarea politica a administratiei centrale si locale se modifica, iar proiectul arhitectului, scolit la Paris, este considerat neconcludent, de catre noua conducere conservatoare. Astfel, reconstructia Cazinoului este incredintata reputatului arhitect Petre Antonescu. El concepe o cladire monumentala cu trei nivele, mai apropiata de structura unui teatru decat a unui cazinou si indica, evident, alte forme de fundatii care se si construiesc prin antrepriza cu cateva firme de marca, la acea vreme: Frangulea, Segal si Moscovici, din Bucuresti.In aprilie 1907, liberalii preiau din nou conducerea. In consecinta, se renunta la proiectul arhitectului Antonescu si se revine la proiectul lui Daniel Renard, iar cazinoul se alege cu un al treilea rand de fundatii.Contestat, hulit sau admirat si iubit, cazinoul inaugurat la 15 august 1910 a costat mult peste suma proiectata, motiv pentru care s-a pus problema concesionarii sale, spre a acoperi o parte din cheltuieli si a aduce profit. La 1 iunie 1911 se deschid jocurile de noroc. Antreprenor este pentru inceput un domn Heitz, pentru ca apoi sa intre in scena Baronul Edgar de Marcaz. Cel din urma, va detine toate celelalte cazinouri din Constanta si Sinaia, precum si hotelurile Palace din Constanta si Sinaia, ultimele doua fiind construite mai ales pentru a caza in conditii de lux, jucatorii sositi aici, din toate colturile tarii si ale lumii.Pentru pastrarea convenientelor, la cazinou se dau si spectacole de teatru, unde evolueaza cei mai buni actori de atunci, in pofida acusticii deficitare a salii. La cazinou se tin banchetele "cu staif" si balurile cele mai selecte, descrise cu admiratia care se extinde de la decor pana la toalete, de gazetarii transformati ad-hoc in cronicari mondeni.Dupa orele decente de spectacol, la bula, bacara si chemin de fer, se pierd averi, domnisoare cu nume exotice evolueaza in programe de cabaret cu pretentii, sampania curge in valuri.Nume importante ale elitelor economice, politice, dar si ale aristocratiei pamantene, sunt de vazut aici in mod constant. Localul este perceput de catre o parte a presei ca loc de pierzanie, pe care orice familist trebuie sa-l ocoleasca noaptea.Frenezia vietii de noapte se intensifica odata cu izbucnirea primului razboi mondial, cand granitele tarii se inchid si distractiile se concentreaza in cateva statiuni "la moda". In masini de lux, toalete si bijuterii stralucitoare, elitele Romaniei ignora voit, pana la iesirea noastra din neutralitate, ororile conflagratiei.Apoi, luminile cazinoului se sting, iar spatiile sale fastuoase sunt transformate in spital. Nici drapelul cu cruce rosie nu salveaza insa cladirea, aflata in proximitatea portului, de bombardamente. Grav avariat, cazinoul este parasit, iar intre reparatiile postbelice, acesta nu este considerat o prioritate. In cele din urma se gasesc totusi, fondurile necesare, dar Edgar de Marcaz revine si reaminteste primariei de contractul sau.Cazinoul revine apoi la forma si functiunile traditionale si reprezinta, in perioada interbelica, un reper de arhitectura, cultura, divertisment, poate chiar un loc "de pierzanie".