Episodul al VI-lea Am fost şi eu redactor-şef la ZIUA de Constanţa

20 aprilie 2001, vineri. În această zi am preluat conducerea unui cotidian tânăr, cu o echipă tânără. Am preluat o redacţie cu oameni entuziaşti, dar fără o experienţă relevantă. La prima şedinţă de redacţie, după ce am rezolvat o serie de probleme privind ierarhia, am început (re)construirea unui ziar care, spre deosebire de multe alte proiecte de presă ale acelor vremuri, încă dăinuie şi provoacă o boală urâtă în rândul neisprăviţilor din judeţ. Acest ziar se numeşte ZIUA de Constanţa, iar boala păcătoşilor este insomnia.

Iniţial, conducerea ziarului mamă, ZIUA, şi patronatul ediţiei locale de la Constanţa au convenit să stau doar trei luni, până ce lucrurile intră în făgaş. Nu a fost să fie, am petrecut pe malul mării nouă luni, vreme cât este necesar unei fiinţe umane de la facere până la naştere. Nu mi-a părut rău că s-a tot prelungit perioada şi sunt mulţumit chiar şi după 12 ani de ceea ce am reuşit să fac cu acei jurnalişti tineri, nebuni şi frumoşi. În cele nouă luni am reuşit să clădesc o echipă sudată, care a impus nu numai un produs jurnalistic de calitate, dar a reuşit să deschidă drumul spre o nouă percepţie a presei şi a jurnalistului de către mai marii autorităţilor locale. Am reuşit să impunem ca jurnaliştii să fie respectaţi în mod real de stăpânii judeţului. Am devenit o putere în Constanţa. Nu neapărat a patra putere, dar am existat, şi eram luaţi în serios nu doar de cititorii noştri , dar şi de cei despre care scriam zi de zi.

În acest timp am reuşit să dublăm numărul paginilor redacţionale, am reuşit să desfacem iţele unor afaceri ale vârhovnicilor care au stăpânit judeţul la acea vreme. În acest timp am fost ameninţaţi cu bătaie şi procese penale de mafioţii şi şefii unor instituţii publice, personaje sinistre, pe care „le-am băgat în gazetă" (expresie „furată" de la nea Andrei, zis şi Emilian Andrei, actualul redactor-şef).

Tot în acest timp am reuşit, alături de jurnaliştii cu care am lucrat, să implic ziarul într-o serie de proiecte. Am organizat evenimente culturale, am editat suplimente şi, nu în ultimul rând, am reuşit să atrag alături de ziar oameni de cultură care în celelalte publicaţii nu şi-au găsit un petic de hârtie pe care să se manifeste.

Şi dacă tot am înşiruit ce am făcut, nu pot să nu amintesc de instituţia cea mai importantă pentru redacţia ZIUA de Constanţa a anului 2001: subredacţia. Acest aşezământ „socio-cultural" a funcţionat non-stop în barul „La Taclale", patronat de Constantin Tudor, pe bulevardul Tomis, în clădirea în care se află şi supermarketul Grand. Aici s-au făcut şi desfăcut anchete, reportaje, aici am luat decizii care au decis soarta ziarului.

Dacă tot m-am lăudat şi mi-am lăudat echipa, nu am încotro, trebuie să recunosc că am avut şi un patron de ispravă, care, de multe ori, zâmbind, când era vorba de interesele redacţiei, a constatat că aş fi la fel de bun şi ca lider de sindicat.

Am fost norocos. Am venit din Bucureşti şi nu eram legat de niciunul dintre mai-marii Constanţei. Nu aveam nicio greaţă să dau publicităţii matrapazlâcurile lor. Nu aveam obligaţii faţă de vreun jupân plătit din bani publici. Raportat la mulţi din ziariştii acelor vremuri, eu nu am fost la şpriţ cu niciun director de regie şi nu am recăpătat permisul de conducere cu ajutorul vreunul şef de la poliţie. În acest context, nu trebuia să mă feresc în a publica anchete jurnalistice care în celelalte publicaţii, din varii motive, nu puteau apărea. Am fost norocos că aveam o susţinere necondiţionată, şi din partea directorului ziarului ZIUA, Sorin Roşca-Stănescu, dar şi un sistem funcţional la care puteam apela dacă pe plan local nu obţineam informaţiile necesare.

Summa summarum, am petrecut la ZIUA de Constanţa nouă luni minunate, despre care pot afirma fără şovăială că a fost una dintre cele mai frumoase aventuri profesionale în cariera mea de un sfert de secol de jurnalist. Le doresc tuturor şefilor de redacţie o echipă aşa cum avut eu, un patron aşa cum avut eu şi un ziar măcar ca ZIUA de Constanţa din 2001.