Episodul al VII-lea Am fost şi eu redactor-şef la ZIUA de Constanţa

Este greu ca în câteva texte scurte să povesteşti despre viaţa tumultuoasă a unei redacţii. Trebuie să fiu corect şi echidistant în ceea ce priveşte prezenţa în aceste texte a unor foşti colegi de redacţie. În următoarele trei episoade voi încerca reiterarea unor evenimente care au definit stilul de muncă şi atitudinea acelor tineri cu care zi de zi produceam un ziar.

Am avut norocul să lucrez la Constanţa cu oameni care îşi făceau meseria din plăcere. Echipa de şoc de la ZIUA de Constanţa era pusă tot timpul pe şotii. Poznele, năzbâtiile, farsele şi ghiduşiile ţineau redacţia unită şi ziarul performant.

Una dintre cele mai spectaculoase farse făcute la Constanţa a avut loc la sfârşitul lunii octombrie 2001, într-o noapte de duminică spre luni. Alături de veşnicul cârcotaş Doru Copoţ, am stat la o cană de marghiloman în subredacţia de la barul „La Taclale", când am decis să facem o ediţie specială. Dar... ca să faci o a doua ediţie pentru un cotidian, trebuie să ai un eveniment care merită efortul. După încă o cană de cafea cu coniac am ajuns la concluzia că simularea va avea loc în acea seară, iar evenimentul despre care se va face relatarea va fi producerea unui dezastru la discoteca „No problem". În scenariul inventat cu Doru, localul plin de petrecăreţi, în frunte cu primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a prăbuşit provocând moartea a zeci de persoane. Sinistru!

Ediţia respectivă trebuia realizată integral, inclusiv pe parte de paginare şi corectură. Cu alte cuvinte, să fie pregătită pentru a fi tipărită.

În doar câteva minute am convocat redacţia şi după o scurtă informare am precizat că este vorba de o simulare (Antonia Ispas deja butona telefonul, deci eram pe calea cea bună ca şeful poliţiei să facă infarct pe la unu noaptea aflând vestea unui dezastru născocit la o cană de băutură, de la o ziaristă). A fost o reuşită, iar în susţinerea acestei afirmaţii vă redau câteva dintre titlurile din numărul netipărit, datat 29 octombrie 2001: „Dezastru la discoteca No problem"; „Martorii tragediei au rămas marcaţi pe viaţă"; Discotecile, un pericol public". Cea mai funestă relatare a fost paginată în deschidere, de pe ultima pagină.

A doua zi isprava noastră nocturnă a făcut înconjurul redacţiilor din Constanţa. La un moment dat, povestea a devenit un fel de legendă urbană ale cărei origini povestitorul nu le ştia. Povestea am reauzit-o atât la Bucureşti, cât şi la Bacău, fără ca povestitorii să ştie că eu am fost cel care a stat în spatele acţiunii.

Am scris mai sus că am convocat toată echipa redacţională pentru a realiza ediţia simulată. Aşa s-a şi întâmplat, cu o mică excepţie: nea Andrei, actualul redactor-şef al acestui ziar; în acea noapte era de negăsit. Unde a fost şi ce a făcut în timp ce ceilalţi se străduiau să scrie textele, nici nu contează. A doua zi la şedinţa de redacţie cu toţii eram obosiţi şi cu cearcăne, mai puţin Emilian Andrei. Nu puteam să mă abţin. L-am luat la rost unde a fost când în oraş a avut loc o catastrofă de proporţii. În timp ce nea Andrei încerca să înţeleagă despre ce-i vorbesc, i-am împins în faţă printurile de corectură ale ediţiei fictive. Nu voi putea uita faţa lui nea Andrei. A rămas mut de uimire secunde bune, după care s-a ridicat de pe scaun şi a plecat fără prea multe comentarii. S-a dus să vadă locul dezastrului.

Şi această scenă mi-a confirmat că am fost buni şi credibili. Dacă un om de bază din redacţie a crezut născocirile noastre, înseamnă că orice literă scrisă de noi este o responsabilitate enormă în faţa comunităţii.