Episodul I În oglindă

Mai întâi de toate, merită să facem, cred eu, o notificare de bun simţ: fiecare cot al cursului memoriei, fiecare meandră resuscitată la un moment dat (ştiţi, presupun, că există şi semne adânci, sub formă de zăcăminte etanşe, care aşa rămân o eternitate!), deci, altfel spus, o amintire consumabilă este aidoma unei conserve. Cu care, dacă dintr-un motiv sau altul eşti pus în situaţia să o deschizi, e foarte posibil să-i contaminezi - chiar poate fără să vrei - şi pe ceilalţi din jurul tău, cu emoţia conţinută de aceasta. Să-i împroşti cu simţire. Cu sensibilitate. Cu de-amănuntul. Stropi cu parfum de nostalgie. Aşa că, vă atrag atenţia, urmează cinci episoade ale unei amintiri al căror erou principal e ZIUA de... Mare!

Acum, să facem cunoştinţă! Pe lângă posesorul câtorva atribute culturale (scriitor, jurnalist, autor de nuvele şi de romane, membru al Uniunii Scriitorilor, redactor la una dintre cele mai elegante şi nobile reviste culturale, „Viaţa Românească"), deţin şi o altă calitate, activată demult, în istorie: sunt unul dintre artizanii ediţiilor locale ale ziarului ZIUA. Între 1996 şi 2000, am avut pe fişa de post obligaţia de a construi - ca urmare a unei dibace strategii manageriale de la Bucureşti - un număr de cinci variante de „respiraţie" în afara capitalei: la Cluj (ZIUA de Ardeal), la Timişoara (ZIUA de Vest), la Iaşi (ZIUA de Iaşi), la Galaţi (ZIUA de Galaţi) şi, în fine, la Constanţa... ultima, dar nu cea din urmă.

Mişcarea chiar s-a dovedit victorioasă, fără poate ca însuşi „naşul" acesteia să prevadă urmările ei, fiindcă înregistrăm acum, în 2012, o premieră în presa românească: ediţiile locale ale unui ziar, înfiinţate cândva, cu ani în urmă, supravieţuiesc astăzi - şi încă la ce manieră viguroasă! - brandului-matrice, publicaţiei-mamă. Apoi, exemplul succesului lor semnifică şi reuşita încurajării - în acest capitalism românesc atât de năuc şi de aiurit - chiar a ideii şi practicii de franciză... Dar asta chiar nu e treaba noastră. Punct.

Fiecare veritabil centru de emergenţă a valorii jurnalistice - şi sunt indicii clare că aceste ediţii reprezintă în sine câte un nume de referinţă în fiecare dintre cele cinci oraşe ale Provinciei Româneşti - înseamnă astăzi, după, iată!, deja mai bine de un deceniu, un reper, o constantă a criteriului de excelenţă pe piaţa locală a presei. Fie că spui ZIUA de Ardeal, ZIUA de Vest, ZIUA de Iaşi, ZIUA de Galaţi sau ZIUA de Constanţa (enumerarea lor s-a făcut în ordinea datelor de pe certificatele lor de naştere!), spui în egală măsură vrednicie, profesionalism şi competenţă.

Şi de toate mă leagă - fireşte, la modul cel mai simplist-uman cu putinţă - o sumă de amintiri. De toate felurile. Şi frumoase. Şi fierbinţi. Şi placide. Şi amuzante. Şi reci...

Iată de ce (dacă v-aţi împotmolit în raţionament, recitiţi paragraful de la început!), în momentul în care ZIUA de Constanţa - redacţia, managementul şi, alături de ele, sunt convins, patronul acestuia, domnul Gheorghe Verioti - m-au onorat cu invitaţia de a scrie un serial de aduceri-aminte, acum, în noiembrie, când se împlinesc 12 ani de la fondarea ziarului, am dat curs imediat acesteia. Şi tot imediat, am pornit regeneratorul de nostalgii!

(În episoadele următoare am să vă vorbesc despre „vânătoarea de capete", despre Eminescu, despre parfumul de sălcioară, despre jazz, despre cerul şi oamenii Constanţei - aşa cum răsar ei printre circumvoluţiunile neobosite ale unui editor itinerant.) Lectură plăcută!