Adevărul.ro Copilăria neştiută a Elenei Lupescu, amanta lui Carol al II-lea. Tatăl ei era farmacistul evreu Grünberg, care a avut o spiţerie la Sulina

Episodul Sulina din viaţa familiei Elenei Lupescu este aproape necunoscut. Tatăl ei, un farmacist evreu, s-a mutat la începutul anilor 1900 în cel mai cosmopolit loc al României, la capătul Dunării. La acea vreme, Sulina avea statut de Porto Franco (1870-1931) şi găzduia Comisiunea Europeană a Dunării (1856-1938). În oraşul cel mai estic al României trăiau pe atunci 26 naţii.
 
Elena Lupescu s-a născut într-o familie de evrei, la 15 septembrie 1895 la Iaşi. Tatăl său, Nahum Grünberg, era farmacist, iar mama ei, Eliza Falk, fusese dansatoare. Părinţii ei s-au convertit la creştinism, iar Nahum Grünberg şi-a luat întâi numele de Nicholas Wolff, apoi Nicolae Lupescu. Micuţa Elena şi-a petrecut primii ani ai copilăriei la Iaşi, alături de fratele ei Constantin.
 
La începutul anilor 1900, tatăl ei a luat decizia radicală de a părăsi Iaşiul. În căutarea unui trai mai bun, farmacistul s-a mutat cu familia la capătul României, în cel mai îndepărtat punct estic - Sulina. Aici şi-a deschis o spiţerie pe Strada a doua de la Dunăre, paralelă cu faleza - care este Strada întâi în numerotarea edilitară.

„Pe acea vreme, casele în care se făcea comerţ aveau prăvălia la parter şi locuinţa la etaj în care stăteau proprietarii. Avem şi acum astfel de case în Sulina, care au rezistat timpului şi celor patru bombardamente care au afectat aşezarea de-a lungul timpului: în războiul Crimeii (1853-1856), Sulina a fost bombardată de britanici în iulie 1854, în Războiul de independenţă (1877-1878) de către ruşi, în Primul Război Mondial în 1917 de către germani şi în Al Doilea Război Mondial de către sovietici“, relatează localnicul Gheorghe Comârzan (47 ani), maistru militar de marină în rezervă, istoric al Sulinei.

Sulina cea înfloritoare

Sulina cunoştea atunci o înflorire spectaculoasă. Sediu al Comisiunii Europene de la Dunăre, declarat Porto Franco (liber de taxe) între anii 1870 şi 1931, oraşul exotic devenise casa a 26 naţii, câte au trăit la un moment dat aici. Familia Lupescu s-a încadrat aşadar în peisajul mozaicat din Dobrogea şi în special de la Sulina.
Istoria sa în această aşezare nu este însă cunoscută. Localnicii îşi amintesc că spiţeria de pe Strada a doua a luat cândva foc, iar acum nu mai există.
 

„Casa a rămas în picioare după bombardamentul devastator din 25 august 1944, cea mai neagră zi pentru Sulina. Atunci, oraşul a pierdut peste 60% din patrimoniul său cultural. Clădirea a rezistat până în anii '80“, arată Gheorghe Comârzan.

 
Casa Lupeascăi a fost distrusă într-un incendiu în anii ’80, iar ruina a fost cumpărată de un medic stomatolog care a vândut-o unui fost viceprimar al oraşului. Acesta a ridicat o casă nouă, folosind la construcţie din cărămida veche de la 1900, care se vede şi acum pe clădirea alăturată, similară. Arhivele au fost pierdute în timp, astfel că acum nu se mai găsesc fotografii cu imobilele.
 
Autor: Sînziana IONESCU/Adevărul
Sursa foto: Sînziana IONESCU/Adevărul
Citeşte articolul integral pe adevărul.ro