„Aprigul luptător dobrogean“. Constantin D. Pariano

Constantin Pariano s-a născut la 20 septembrie 1846, în comuna Comişani din Dâmboviţa, în familia unor mari agricultori greci din insula Paros. A făcut cursurile primare în ţară, fiind catalogat ca având „râvna unei firi studioase şi precoce”. Pleacă din ţară, în Belgia, la Institutul de Agricultură din Gembloux, unde aprofundează studiile agronomice, pentru ca apoi, în anul 1872, să se întoarcă în ţară.
 

 
 
Pariano alege să se stabilească în Dobrogea, la Hasancea, în judeţul Constanţa, astăzi Valu lui Traian, acolo unde a cumpărat o moşie. Acesta este vestit pentru faptul că a întemeiat cele mai frumoase gospodării din Dobrogea, în ciuda obstacolelor, pentru că era văzut ca un străin printre localnici, dar acest lucru l-a ambiţionat şi mai mult să lupte şi să realizeze ceea ce şi-a propus.
 
Pariano spunea că „suntem datori să facem aici aşezăminte agricole, în scopul mai cu seamă d-a îmbunătăţi rasa cailor şi a oilor, aceste două mari resurse speciale ale Dobrogei“.
 
Numele actualei comune Valu lui Traian este legată inevitabil de Pariano, unul dintre cei mai mari moşieri ai Dobrogei. Acesta a introdus aici cursele de cai, în anul 1894, iar pentru realizările sale din domeniul agriculturii şi creşterii animalelor a fost recompensat cu medalii. Ferma lui a devenit model pentru toţi, evidenţiindu-se prin activitatea de pionierat în agricultură şi creşterea animalelor.
 
În 1884, C. Pariano a introdus sistemul perfecţionat de cultură în Dobrogea prin fasoane mecanice repetate şi printr-o cultură raţională a grâului şi a rapiţei. I se mai datorează şi introducerea uneltelor agricole perfecţionate. Acesta s-a ocupat de îmbunătăţirea rasei cailor şi a oilor din localitate, hergheliile şi turmele.
 
Constantin D. Pariano a fost implicat şi în politică. Activitatea politică a început-o la Vlaşca, unde a fost ales şi prefect. A fost membru al Partidului Conservator al lui Lascăr Cataragiu şi mai apoi al lui Grigore Cantacuzino. A făcut parte şi din opoziţia unită pentru răsturnarea guvernului liberal din 1888.
 

Într-o mărturisire, spunea: „Sufletul fiecărui dobrogean să fie plin de dorinţa de a contribui cu cât mai mult poate la mărirea ţării şi la aşezarea ei pe nişte baze care să fie respectate şi ajutate (…) neamul românesc vă va binecuvânta, iar copiii voştri se vor mândri şi folosi de sacrificiile ce veţi face“.
 
Pariano a fost şi singurul posesor al pinacotecii din Dobrogea. Elogiile sale pentru „agricultorul-model al Dobrogei” şi „pionierul românismului în Dobrogea” au fost cunoscute de toată lumea.
 
În Constanţa, Pariano şi-a construit o casă, ce azi poartă denumirea „Casa Pariano”, cea care găzduieşte muzeul „Jalea”, clădire în stil neoromânesc, operă a arhitectului Victor Stephanescu.
 
A mai militat pentru îndeplinirea idealului naţional, fără să îl intereseze apartenenţa politică, dar a devenit şi un luptător pentru drepturile politice ale locuitorilor băştinaşi, luptând împreună cu Ioan N. Roman şi Ion Bănescu. Aşa a luat fiinţă şi ziarul „Drapelul” condus de I.N. Roman.
 
Moşierul grec de la Hasancea a şi scris, destul de mult, în special, despre Dobrogea, ţinut ce i-a fost atât de drag. A devenit un autor pitoresc, ale cărui manifeste au ajuns în ochii celor ce erau interesaţi de aceste acte. Remarcăm articolele-manifest pe care le-a semnat în revista „Analele Dobrogei”, precum „Zori de zi ori amurg?”, în care vorbeşte despre diferite meserii, dar şi despre ura care ne naşte din făţărnicie; „Veste Bună. Românii emigrează din Dobrogea. Era de aşteptat”, în care vorbeşte despre aşezările dobrogene, despre satele care par abandonate.

 
Articolul-manifest din „Analele Dobrogei“ din anul 1920 cu titlul „Scrisori. Tot pe putere se bat şi azi” este, poate, cel mai cunoscut text al acestuia. El face referire la greutăţile copleşitoare care generează tensiuni şi neînţelegeri între oameni. De asemenea, descrie felul în care oportuniştii culeg roadele celor asupriţi şi defavorizaţi.
 
„Zicătoarea veche spunea că: «Omul sfinţeşte locul». Arivismul nou pretinde, ca: «Locul să sfinţiască pe om». Dintr’acest contrast de vederi, între cei cari ştiu să zidiască, şi cei cari nu pot trăi fără să dărâme, s’a născut o luptă, din care meritele şi caracterele au eşit învinse şi date la o parte. De atunci, pe locurile ce s’ar fi căzut să le ocupe acestea, se ceartă toate nulităţile, pentru ca să se ridice şi să facă averi. Pentru aceşti ciocli, trecerea liniştită dela o organizaţiune la alta, ori dela un principiu de acţiune abusiv, la altul corect, nu se poate face, decât răsturnând tot ce a construit experienţa veacurilor. Nimic nu-I poate încredinţa că orice muscă nu poate face miere şi că toate steagurile nu sunt roşii”.
 
Constantin Pariano a vrut să îşi petreacă ultima parte din viaţă în casa sa de la malul mării, acolo unde s-a şi retras. Moare la 12 ianuarie 1930, iar ultima sa dorinţă a vrut ca pe ultimul drum să fie purtat pe un car tras de boi, împodobit cu covoare româneşti.
 
Citeşte şi:
 
#citeşteDobrogea Un alt manifest al lui Pariano. „Bătrânii noştri aveau un cântec - «Toată noaptea bat la poartă şi tu dormi, dormire-ai moartă!»“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
 
#citeşteDobrogea „O lege, ca să-şi poată avea autoritatea ei, trebuie să fie fructul experienţei, iar nu impusă ca sistem de dominaţiune”. Manifest al lui Constantin D. Pariano
 
#citeşteDobrogea Manifestul celui mai bogat român din Dobrogea. „Toţi vor să fie mari şi nimeni mic, toţi dărâmă şi nimeni nu zideşte“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa