Pe 9 august 1949, la Constanța, se năștea actorul Eugen Mazilu. A debutat pe scena Teatrului „Mihai Eminescu“ din Botoșani, întorcându-se acasă, la Constanța, în 1973, când a devenit actor al scenei de la malul mării, pe care a slujit-o cu pasiune până la sfârșitul vieții.
 

 
Un om de o integritate deosebită, onest și deschis, a ocupat funcția de director al Teatrului Dramatic Constanța în perioada 1985-1990, după plecarea lui Lucian Iancu, și a avut în palmares peste o sută de roluri principale și secundare, fiind prezent pe scenă aproape seară de seară. Celebru l-au făcut mai cu seamă rolurile din spectacolele de comedie, dar s-a remarcat și prin interpretarea partiturii lui Zilov din drama psihologică „Vânătoarea de rațe“, de Al. Vampilov, rol foarte apreciat de marele public și de critica de teatru.
 
În volumul „Dulcea povară”, semnat de Jean Badea și a cărui apariție editorială a fost finanțată de cotidianul ZIUA de Constanța în 2017, autorul evocă, prin detalii semnificative, perioada în care artistul a deținut directoratul teatrului. „A refăcut repertoriul, promovând cu precădere piese românești precum Take, Ianke și Cadâr, Gaițele, Acești îngeri triști, Jolly Joker, Nu sunt Turnul Eiffel, Sânziana și Pepelea, Trăsură la scară ș.a. Eugen Mazilu n-a profitat de funcție pentru a fi distribuit în roluri mari. Poate cu o singură excepție, Vânătoarea de rațe, de Vampilov, dar cine ar fi refuzat șansa de a-și apropia partitura lui Zilov? Se pare că Mazilu a atins cu acest rol un vârf al creației sale, atestat și de cronicarii teatrali care au monitorizat spectacolul: ,,În rolul principal, Eugen Mazilu are forța de a traversa o gamă întreagă de stări, de a urma traiectoriile ades contradictorii ale personajului" (Florica Ichim); ,,[ ... ] și-a construit rolul fără cusur și se impune ca un actor important al generației sale" (Radu Anton Roman).”
 
Iată și portretul pe care i-l fac artistului Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian, în volumul lor „Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii”, disponibil, de asemenea, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța:
„Actor cu foarte multă personalitate, desfășurând, ca dintr-un ghem inepuizabil, o energie explozivă și contagioasă, a traversat - iată! - trei decenii de carieră părând a nu fi obosit deloc, gata oricând pentru o șotie în viață, în culise sau pe scenă ... Deși părul i-a albit, deși cel mai mare dintre copiii lui a ieșit de multișor din adolescență ... Un om veșnic tânăr, vesel și plin de nerv, risipind peste tot vorbe de duh și voioșie; ca un neobosit spiriduș histrionic, gata oricând să dea un bobârnac savantelor tristeți ale scenei, pentru a ne reaminti tuturor că trăim în lumea minunată a teatrului.
 
Așa îl voi avea mereu în minte. Sigur că teritoriul artistic pe care s-a exprimat optim a fost, de regulă, cel al comediei, comedia - zic specialiștii - fiind cu mult mai greu de realizat decât drama. Sunt tentată să subscriu la această observație, mai ales când ea este convingătoare și prin inteligență.
 
Mi-l amintesc pe Gimi jucând în prima variantă ('75) a spectacolului "Sânziana și Pepelea" pe Tândală dar nu-l pot uita nici în varianta muzicală a piesei, montată de Andrei Mihalache, (' 87), unde-l juca pe Pârlea-Vodă și încă multe alte roluri: de zână ( cu tu-tu de balerină dar și cu mustața-i înfoiată, evident), de duh, de geniu etc. Era atâta irezistibil haz în felul voit stângaci în care imita grația unei balerine, încât stârnea (împreună cu ceilalți bărbați, cei mai mulți vârstnici) un delir continuu al râsului și aplauzelor. Gimi era însă sufletul, sarea și piperul grupului.
 

Periplectomenus, un sclav bătrân din "Miles Gloriosus" a fost una din marile sale compoziții, după cum tânărul Filipetto din "Bădăranii", i-a adus mare succes, atestându-i alte calități de comedian. Inginerul de sunet Rex din "Cum se numeau cei patru Beatles?", Abram ("Cercul pătrat"), Balaban ("Capul de rățoi"), Leonil ("Piatra din casă"), clovnul Tily, care anima împreună cu perechea sa Poly spectacolul "Cel care primește palme", sunt alte câteva din multele personaje pe care le-a impus. Mi-l amintesc și nu-mi pot stăpâni râsul, în "Milionarul sărac", spectacol în care, cu Emil Sassu, au alcătuit un tandem irezistibil, de hoți găinari, ce 198 filosofau acriți și furioși, chiar în timpul efracției, pe tema imoralității hoților mari ... Spectacol după spectacol, a fost mai în fiecare seară prezent (-cu roluri mari dar mai ales cu memorabile roluri mici) cu talentul și voioșia sa în fața spectatorilor constănțeni, ( când nu se afla în turnee sau deplasări), înseninându-i și dându-le pentru două ceasuri iluzia că au ieșit din întunericul (la propriu și la figurat) și mizeria în care trăiau. E cea mai frumoasă răsplată pentru un actor; cu atât mai mult pentru unul care s-a dăruit generos, până la epuizare, semenilor săi. ”
 
Eugen Mazilu s-a numărat printre seniorii teatrului constănțean omagiați la evenimentul organizat de ZIUA de Constanța  în iunie 2018, când i-au fost acordate, in memoriam, Medalia „Jean Ionescu“ și placheta #RespectTeatru.


 
Din păcate, regretatul om de cultură a părăsit scena vieții mult prea devreme, pe 24 august 2011.
 
Sursa foto: Imaginile reprezintă ilustrații din cărțile „Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii”, de Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian, și „Dulcea povară”, de Jean Badea, disponibile în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța.