#citeşteDobrogea 139 de ani de la naşterea prozatorului, memorialistului şi preotului Gala Galaction. „Am iubit dulcea ei tristeţe orientală“, scria despre Mangalia

Personalitate extrem de complexă, pe numele său adevărat Grigore Pişculescu, Gala Galaction s-a născut pe 16 aprilie 1879 în comuna teleormăneană Dideşti, în familia unui ţăran de origine aromână. Mama sa era fiica preotului Constantin Ostreanu, parohul Bisericii „Sf. Teodor“ din Roşiorii de Vede.
 
Preot ortodox, scriitor, traducător, teolog, nuvelist, eseist şi jurnalist, Gala Galaction este o figură aparte în literatura română, activitatea sa, de-a lungul celor 82 de ani de viaţă, împărţindu-se între cariera preoţească şi talentul literar deosebit.
 
A absolvit Liceul „Sf. Sava“, unde l-a cunoscut pe Tudor Arghezi, cel care avea să-i devină prieten, după care a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi apoi Facultatea de Teologie, unde şi-a dat şi doctoratul în teologie. A urmat cariera preoţească şi, între anii 1909-1922, este numit defensor eclezial pentru Eparhiile Râmnic şi Argeş.
 
A fost hirotonisit în ziua de 8 septembrie 1922, de către Mitropolitul Primat Miron Cristea, ceremonie la care a asistat şi ministrul de externe I.G. Duca, cunoscut şi sub numele „părintele Grigore“. Mitropolitul l-a numit misionar al Arhiepiscopiei Bucureşti.
A fost profesor titular la Catedra de Introducere şi Exceza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chişinău (1926-1941), devenind mai târziu decanul acesteia. În anul 1947, după ce renunţă la postul de profesor universitar, părintele Galaction este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Academiei Române. În 1954 este numit membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi tot atunci este ales şi deputat în Marea Adunare Naţională. Ajunge membru onorific al Academiei Române în anul 1955.
 
Pe lângă multe altele, cel mai mare merit al părintelui Galaction rămâne însă traducerea Sfintei Scripturi în limba română. În Ierusalim există o piaţetă care îi poartă numele. Decizia a fost luată de primărie, ca semn de apreciere a contribuţiei lui Gala Galaction la promovarea înţelegerii dintre creştini şi evrei.
 
Ultima parte a vieţii şi-a petrecut-o imobilizat la pat, din cauza unei congestii cerebrale. Părintele Gala Galaction a murit pe 8 martie 1961 în Bucureşti şi a fost înmormântat, aşa cum a cerut, la Mănăstirea Cernica.
 

„Mangalia era, prin 1921, un târguşor uitat, cu o populaţie amestecată, cu căsuţe turceşti, risipite într-o imensă paragină“

 

Preot fiind, „părintele Grigorie“ a continuat să călătorească şi să scrie reportaje, articole şi literatură, în două veri - 1922 şi 1924 - poposind şi la mare, la Mangalia, localitate maritimă părăginită şi necunoscută, pe care o vizitau doar istoricii şi arheologii, fiind anticul Callatis.
La fiecare popas maritim a scris câte o serie de reportaje, publicate în „Dimineaţa“, sub titlurile „Note şi impresii“ (1922) şi „Zile de vacanţă“ (1924), care vor fi retipărite în 1947 în volum, cu titlul „Mangalia“: 
„Cartea aceasta a apărut, pagină cu pagină, acum douăzeci şi cinci de ani, în ziarele de pe atunci. Mangalia era, prin 1921, un târguşor uitat, cu o populaţie amestecată, cu căsuţe turceşti, risipite într-o imensă paragină. Am venit în Mangalia câteva veri consecutive. Am iubit dulcea ei tristeţe orientală; am căutat să scot, din amintirile scrise şi din cioburile rămase, glorioasa ei poveste şi am completat-o cu destăinuirile mării, etern contemporane... 
«La Mangalia» este o carte care va fi vreodată, în viitor... Am scris-o şi am trăit-o, fragment cu fragment, de-a lungul zilelor albastre, în pas cu plimbările printre ruinele greco-romane şi pe măsura uceniciei mele, lângă marea, dăscăliţă. 
Cartea ar cuprinde vreo douăzeci şi cinci de capitole şi cred că ar păstra şi azi, când Mangalia s-a transformat, surpriza şi nevinovăţia primelor noastre confruntări.
Notele mele asupra Mangaliei au căşunat, în anii următori, un curent de curiozitate şi de vilegiatură. Părinţii preocupaţi de sănătatea copiilor, pictori înamoraţi de geamia din Mangalia şi de căsuţele turceşti, poeţi şi scriitori, arheologi şi oameni de pătrundere practică... au descins, vară după vară, pe ţărmuri, cei de atâtea ori îmbrăcaţi şi dezbrăcaţi de decorurile dramei omeneşti... Mangalia s-a pomenit încă o dată cercetată, sporită, reclădită şi răsfăţată de cântările rapsozilor moderni. 
Pictorul Tonitza - Dumnezeu să-i odihnească sufletul lui delicat şi generos - a făcut din Mangalia un fel de cetate adoptivă. Alţi artişti şi confraţi l-au imitat. (...)
 
Stăteam, altă dată, într-un amurg transfigurat, pe una din movilele din jurul Mangaliei şi priveam evoluţia serii. E o regală privelişte... Jumătatea din răsărit a cercului în care mă găsesc e o închegare albastră-fumurie, nemişcată şi vaporoasă în năzăreala depărtărilor, încremenită şi tremurătoare, pe sute de pogoane mijlocii, verzuie şi cu licăriri de pietre scumpe, în vecinătatea chenarelor de nisip. Jumătatea dinspre apus a cercului fermecat e ondulaţie împietrită de dealuri şi de văi: mirişti, izlazuri, pete verzi de porumb, toate închise spre nord de lanţul Mangaliei, iar spre sud de coamele salcâmilor de la Ilanlâc... Jumătatea pe care o umple marea e peste tot vizibilă şi desluşită. Jumătatea luată de litoral stă sub discul soarelui şi multe din detaliile ei se amestecă şi se topesc în aur”.

 
Extras din: Silvana Cojocăraşu: Vârsta de aur: Mangalia în literatura interbelică (XVII), din studiul „Callatis, legenda Mării Negre”, în „Alternativa”, Canada, anul 9, nr. 109, noiembrie 2012, rubrica „Studii Pontice”