Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:37 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Campionul constănţean cu care ne mândrim împlineşte 33 de ani

ro

19 Jan, 2018 00:00 2360 Marime text
Aflat în centrul atenţiei, zilele acestea, ca urmare a extraordinarei prestaţii pe care a avut-o la Australian Open, constănţeanul Horia Tecău, unul dintre cei mai mari jucători de dublu din istoria tenisului mondial, sărbătoreşte astăzi 33 de ani, prilej pentru ZIUA de Constanţa de a-i omagia activitatea, în ciuda faptului că este un om extrem de modest.
 
De altfel, aşa avea să-l descrie nu demult şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu. „Horia Tecău este un minunat jucător şi om al tenisului şi sportului nostru. E, în primul rând, un jucător serios, e primul cuvânt la care te gândeşti, serios în tot ce face, cu un spirit de echipă demonstrat în atâţia ani şi cu un joc de bază complet, ştie tot în tenis, nu are zone mai puţin acoperite“, a spus Popescu, remarcând şi fairplay-ul extraordinar pe care Tecău l-a arătat în toată viaţa lui, şi nu numai în tenis.
 
A părăsit la 14 ani România, pentru o bursă la o celebră academie de tenis din Statele Unite. Străbate lumea la turnee şi stagii de pregătire şi trăieşte la Miami zece luni pe an. Ajunge acasă, la Constanţa, doar în vacanţele de vară şi de Crăciun.
 
La vârsta de 14 ani, s-a clasat pe locul I la dublu, împreună cu Florin Mergea, la europenele pentru juniori de la San Remo, iar în 2015 a devenit al doilea român câştigător al Wimbledonul-ui, după Ilie Năstase, în 1973.
În anul 2012 a fost desemnat să poarte steagul României la Jocurile Olimpice de vară de la Londra.
 
În urmă cu trei ani, când a venit acasă în vizită la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, Horia recunoştea că aici şi la şcoala sportivă a petrecut cei mai importanţi ani din devenirea lui de campion mondial, unde l-a avut ca prim antrenor pe Ioan Macoveciuc. Tot atunci a făcut o generoasă donaţie pentru secţia de prematuri a Spitalului Judeţean Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
Povestea unui campion „Horia Tecău era cuminte ca o păpuşă” (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii