#citeşteDobrogea Comandor Gheorghe Samoilescu - „În Academia Navală, Garabet Kumbetlian a fost profesorul cu cele mai multe realizări ştiinţifice“ (document)

Motto: „Cunoaşterea este puntea care ne conectează cu toţi cei care au trăit vreodată înaintea noastră. De la civilizaţie la civilizaţie şi de la viaţă la viaţă, contribuim cu poveştile individuale care devin istoria noastră colectivă. Indiferent cât de bine păstrăm informaţiile despre trecut, cuvintele din aceste povestiri nu sunt decât «informaţii» până la momentul în care le dăm un înţeles. Modul în care aplicăm ceea ce ştim despre trecutul nostru devine înţelepciunea prezentului”. (Gregg Braden)



 
Respectat cadru universitar al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, cdor Gheorghe Samoilescu (CV-ul complet în secţiunea Documente) este şi vicepreşedintele Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, filiala Constanţa.
 
Se numără printre discipolii profesorului Garabet Kumbetlian şi ne-a declarat că ceea ce cotidianul ZIUA de Constanţa face acum, prin această campanie, nu este altceva decât o recunoaştere meritată a unor profesori care au avut statut de excelenţă. „Pentru că profesorul lasă în spate oameni care fac lucruri măreţe”.
 
În onestitatea sa, cdor Gheorghe Samoilescu nu ascunde faptul că, deşi venit din mediul rural, a intrat, în anul 1976, la Liceul de Marină cu media 9,80. Dar a terminat primul an cu media 7,20, ceea ce pentru dânsul denotă că diferenţa dintre nivelul învăţământului din mediul rural faţă de cel de la oraş este mare.
Dar, în acelaşi timp, s-a ambiţionat să arate că nu este cu nimic mai prejos decât colegul de la oraş şi, în clasa a XII-a, a luat premiul II.
 
„Mergeam în oglindă şi îmi făceam morală. Dar şi profesorii au constituit pentru mine un model, întrucât este foarte important cum ştie cel de la catedră să-ţi impună disciplina lui. Dacă intrai la dânşii nepregătit, te simţeai mic şi atunci, de ruşine, învăţai, dar mai ales din respect.
 
Şi am avut în faţa noastră nişte elite. Pe domnul Bitoleanu - la Istorie, pe Kumbetlian - la Rezistenţa materialelor. La română am avut o doamnă profesoară extraordinară, care m-a învăţat multe lucruri, cum ar fi să-l înţeleg pe Slavici, care a fost un scriitor extraordinar de orientat. Apoi o doamnă de franceză foarte bună, soţia comandantului pentru cercetări marine.

 

Cum să nu-ţi placă o oră în care o materie exactă e privită ca un joc?

 
Pe profesorul Garabet Kumbetlian l-am întâlnit în anul 1982, când am început studiul Rezistenţei materialelor în cadrul Academiei Navale «Mircea cel Bătrân». A făcut un laborator de Rezistenţa materialelor care ajunsese să constituie un model pentru toate universităţile din România. Avea asistent un profesor (Ion Iordache) care acum predă la Universitatea Maritimă. Orele dânsului au fost printre cele mai plăcute. Cum să nu-ţi placă o oră în care o materie exactă e privită ca un joc? Am apreciat foarte mult onestitatea sa de a ne argumenta notele pe care le dădea. Când nu te pregăteai te «ierta» spunând că îţi mai dă o şansă, dar să demonstrezi data viitoare că îţi depăşeşti limita; puţini profesori mai au timp să facă asemenea concesii.
 
Profesorul Kumbetlian avea acel merit de a transforma ştiinţa şi joaca în ceva care să se îmbine. Mi-amintesc cât de interesant a fost să învăţăm să lucrăm cu rigla de calcul şi ţin minte că, deşi în programă erau prevăzute patru ore, profesorul a stat 10 ore, până fiecare a înţeles cum se foloseşte.
 
A fost înţelegător pentru cei care nu aveau chemare pentru disciplina Rezistenţa materialelor. Nu am să uit toată viaţa o vorbă de-a sa foarte înţeleaptă: «Să nu-ţi fie frică niciodată de oamenii deştepţi. Să-ţi fie frică de proştii care fac pe deştepţii».
 
A fost un profesor care ne-a stimulat şi care ştia să lucreze şi cu elita. La vremea aceea era în vogă concursul Traian Lalescu, între universităţi, şi ajunsesem să ne luptăm de la egal la egal cu Politehnica din Timişoara, din Bucureşti, cu cei din Iaşi. Să te lupţi cot la cot cu cei care făceau cu doi ani mai mult disciplina pe care o făceam noi la Academie şi să şi câştigi era o mare reuşită. Dar eram foarte serioşi, iar profesorii se dedicau formării noastre.
 

Atâta timp cât a fost în Academia Navală, Garabet Kumbetlian a fost profesorul cu cele mai multe realizări ştiinţifice, personale, cât şi împreună cu studenţii.
 

«Sunt mândru de tine şi mă felicit că am avut încredere şi nu m-ai dezamăgit»

 
Iar profesorului Kumbetlian trebuie să-i spun un mare mulţumesc, pentru că m-a format ca om şi ca profesionist. Ultima amintire se leagă de întâlnirea Academiei de Știinţe Tehnice din România, pe care a organizat-o Universitatea «Ovidius» în septembrie 2017, înainte să se stingă, şi unde am stat alături de dânsul la prezidiu. «Sunt mândru de tine şi mă felicit că am avut încredere în tine şi nu m-ai dezamăgit», au fost cuvintele sale care m-au umplut de fericire.
 
Dânsul, împreună cu profesorul Ștefănescu, sunt oamenii care pe mine m-au marcat şi i-am privit drept model.  Și, precum spune în prefaţa cărţii sale «Amintiri şi povestiri», dacă prima parte a făcut-o dânsul, noi acum, discipolii pe care i-a format, suntem continuatorii.
Cuvântul «mulţumesc» parcă nu reflectă recunoştinţa ce i-o port. Pentru mine va rămâne un cadru didactic excepţional, un exemplu pentru ceea ce înseamnă dăruire, perseverenţă, creativitatea. Și îl respect pentru cât timp a investit cu noi. Eu am această credinţă că omul când pleacă de aici ne ascultă şi este alături de noi şi ne ajută să facem ceea ce trebuie. Nu vreau să vorbesc despre dânsul la trecut şi consider că este un om cu totul aparte, cu o vocaţie care depăşeşte graniţele unui cadru didactic obişnuit.
 
Recunosc pe deplin rolul acestui profesor în modelarea mea ca om şi ca dascăl, pentru că am vrut să văd şi eu dacă pot reuşi să merg pe urmele dânşilor, ca orice om ambiţios. Aţi format lupi de mare, iar dintre aceştia au crescut vârfuri şi absolut toate generaţiile pe care le-aţi trecut prin modelaj au avut exponenţii lor cu lauri şi aţi ştiut să ne adunaţi. 
Prin rolul pe care l-a avut dânsul ca profesor a făcut să dea o nouă imagine şcolii, organizând şi foarte multe conferinţe. A fost unul dintre profesioniştii Academiei Navale, acea categorie de cadre dedicate plămădirii de suflete şi deschiderii de minţi pe care eu i-aş numi dascăl, părinte de la şcoală, formator de caractere.
 
Merită un prinos de apreciere pentru cotele înalte pe care a ştiut să ni le insufle, pentru că, în acelaşi timp, nu a încetat să se perfecţioneze, îngemănând ingineria cu meseria de dascăl. Țin minte că ne explica faptul că un student te poate pune în trei ipostaze: nu ştie şi te întreabă; ştie şi vrea să audă de la tine mai mult sau ştie, se documentează într-un anumit segment, şi te verifică. Și dacă de două-trei ori ai clacat în faţa studentului, ţi-ai pierdut aureola de profesor ori credibilitatea şi capeţi o etichetă.
 
În cele din urmă l-am descoperit ca cercetător, care s-a avântat în necunoscutul cercetării hibride, ca doctor în inginerie şi ca academician. Profesorul Kumbetlian a fost printre puţinii care s-a încumetat să ia taurul de coarne, fiind un om direct, care îţi dă curajul de a susţine adevărul, indiferent de repercusiuni.
În tot ce a făcut în cariera dânsului şi-a respectat statutul, şi-a respectat originile şi a încercat să le prezinte şi celor din Dobrogea şi celor din lumea internaţională. Fiind academician consider că este o recunoştinţă şi o preţuire a valorii pe care dânsul o are. Și sper să fiu unul dintre exponenţii dânsului, care să duc mai departe cercetarea românească şi să fac măcar puţin din ceea ce a făcut dânsul”.