#citeșteDobrogea Cronică teatrală de acum patru decenii, la spectacolul „Lupii de mare“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

Pe 22 iunie 1975, la Teatrul de Dramă și Comedie din Constanța avea loc premiera spectacolului „Lupii de mare”, de Gheorghe Vlad, în regia artistică a lui Ion Maximilian și scenografia Eugeniei Tărășescu Jianu, în distribuție figurând mari nume ale scenei de la malul mării: Lucian Iancu (Liviu
Mărgărit); Valentina Bucur (Ana); Diana Cheregi (Cristina); Eugen Mazilu (Traian Pîrcălabu); Viorel Popescu (Damian Ţurlea); Ion Andrei (Dumitru Cumpătă); Emil Sassu (Ieronim Tatu); Romeo Mogoş (Griga Oaţa); Longin Mărtoiu (Tincu Aramă); Costel Rădulescu (Patriciu Burguescu); Iuliu Popescu (Pascale Tirnăcop); Alexandru Mereuță (Telemac Constantin); Constantln Guţu (Avram Cireaşă); Cristina Minculescu (Silvia); Ana Mirena (Paula); Valentina Şambra (Ioana); Barbu Ionescu (Bucătarul).
 

 
Piesa este rodul unei călătorii ce a durat două luni, făcută de Gheorghe Vlad cu o navă comercială românească, ce a străbătut Marea Neagră, Mediterana și Oceanul Atlantic, timp în care a primit și botezul lui Neptun la Ecuator.
 
Iată ce scria în revista „Teatrul” nr. 7 din iulie 1975 Constantin Parachivescu despre montarea acestei piese: „Teatrul din Constanța și-a onorat poziția geografică înscriind Lupii de mare în repertoriu. După câte am aflat, a și contribuit la realizarea ei, afirmând interesul autorului pentru această lume cu totul aparte, ceea ce sporește în stimă preocuparea conducerii și a secretariatului literar pentru promovarea dramaturgiei originale. A rezultat un spectacol agreabil, un reportaj scenic intersectat de momente de farsă și recitative, cald, luminos și naiv, așa cum îi stă bine unui lucru făcut cu ceva mai multă seninătate și fidelitate decât exigența rigidă. Comandant experimentat și sigur s-a arătat regizorul Ion Maximilian, care are o stea a lui și știe întotdeauna să echilibreze mișcările navei după ondulațiile valurilor și după încărcătură. Interpretarea la fel de caldă și naivă, în care nu există stângăcii, ci culoare și simțire, uneori interioară (Lucian Iancu, Diana Cheregi, Eugen Mazilu, Longin Mărtoiu, Valentina Bucur), alteori, prepondenrent exterioară (Romeo Mogoș, Iuliu Popescu, Ana Mirena). Pentru Eugen Mazilu și Longin Mărtoiu adăugăm o apreciere în plus, primului pentru forța dramatică pe care și-a etalat-o, celui de-al doilea pentru sensibilitatea gravă cu care a subliniat un moment dramatic solitar, într-o ambianță, deliberat, indiferentă. Soluția scenografică a Eugeniei Tărășescu Jianu e una din cele multe posibile, având în vedere că o bună parte din acțiune se petrece (în mai multe planuri de joc) pe o navă. O scară unșor mișcată dă ceva din aluzia tangajului. Lumini și efecte sonore ne aduc, pentru câteva clipe, în vecinătatea furtunii. Păcat că lipsește perspectiva unei ambianțe care tocmai prin perspectiva ei e măreață și unică pe lume. Păcat că nu se simte zborul. Unei păsări, unui dor...”.