#citeșteDobrogea Destine de savanți dobrogeni. Cristache V. Oprea, de la ajutor de chelner la docent în științe agronomice

La 24 martie 1905, în satul Docuzoi (azi Cuza Vodă, județul Constanța), în familia țăranilor Vasile și Lina Oprea se naște unul din cei șase copii – Cristache. Crescut un timp la țară, cunoaște îndeaproape tristețea și aspirațiile țărănimii. Poate că această atmosferă este hotărâtoare în direcționarea carierei sale.
Urmează școala primară în satul natal. După moartea tatălui său, în luptele de la Mărășești din 1916, este nevoit să-și câștige pentru el și frații mai mici existența. La 11 ani devine ajutor de chelner și apoi „toboșar” la fanfara militară a unui regiment din Medgidia.
 

 
La vârsta școlii secundare este încredințat unui orfelinat de război și are posibilitatea să urmeze gimnaziul din Medgidia și Cernavodă. Cursurile de liceu le urmează la Brașov, la Liceul real „dr. Ioan Meșotă”, întreținut fiind de același orfelinat.
 
Continuă studiile la Academia de Înalte Științe Agricole din București, obținând în 1932 diploma de inginer agronom „cu distincție”.
Fiind student, este recomandat ca preparator în învățământul agronomic superior, pe lângă catedra de geologie, mineralogie și agrogeologie, ramuri pentru care manifestă deosebit interes.
 
Ocupă pe rând, în cariera sa universitară, funcțiile de asistent, șef de lucrări, conferențiar, profesor universitar la Academia de Înalte Studii Agronomice București, Institutul Politehnic Timișoara, Institutul Agronomic Craiova, Institutul Agronomic Timișoara.
 
În timpul verii, aproape șase ani a lucrat în Dobrogea la întocmirea hărții agrogeologice detaliate a regiunii, începând de la litoralul Mării Negre, între lacul Agigea și Mamaia, până la Murfatlar. Scrie cu acest prilej lucrarea „Studii agrogeologice în județul Constanța”, un bun îndrumător pentru astfel de studii extinse și în alte zone ale țării.
 
Cât timp a predat cursul de petrografie – rocile sedimentare, eruptive și metamorfice – a creat o însemnată colecție de minerale, roci și soluri.

În 1935, obține la Viena diploma de doctor în științe agronomice, cu specialitatea pedologie.
Între anii 1937-1939 a urmat și a absolvit cursurile de specializare în petrografie și mineralogie la Sorbona. Continuă specializarea și în 1940 la Institutul Geologic din Londra, unde a fost trimis de Universitatea din Paris. În anul 1939 fusese numit membru al Societății Internaționale de Știința solului, cu sediul la Amsterdam.
Prețuindu-i-se activitatea și competența științifică, în 1964 este inclus în grupul internațional de specialiști în problema solurilor saline și alcaline. Cercetările sale în domeniul acestor soluri s-au concretizat în numeroase studii apărute în periodice, comunicări ținute la congrese internaționale și volume. A luat parte la întâlniri de lucru ale specialiștilor și a participat la manifestări științifice la Budapesta, Berlin, Belgrad, Cairo, Moscova, Paris, Sevilla.
 
Anul 1968 îi aduce titlul de doctor docent în științe. În anul 1971 i s-a conferit titlul de Profesor Universitar Emerit. Este recunoscut pe plan național și internațional ca un mare specialist în cunoașterea, ameliorarea și punerea în valoare a solurilor saline și alcaline, neproductive, care pe glob ocupă o suprafață de circa 280 milioane hectare.
 
În anul 1972, cu ocazia Simpozionului care a avut loc la Nurnberg, pe tema poluării mediului ambiant, a fost ales alături de delegații Danemarcei, Franței, R.F. Germane și Italiei în comitetul de conducere al unei noi instituții europene, sub egida ONU, cu sediul la Strassbourg.
 
Sursa text și foto: „Dimensiunile unor vocații” de Constanța Călinescu și Ion Faiter