#citeşteDobrogea „Doamna“ lingvisticii româneşti, o dobrogeancă născută acum 87 de ani

Lingvista dobrogeană Mioara Avram s-a născut pe 4 februarie 1932, la Tulcea, unde a absolvit, în 1949, cursurile liceale în cadrul Liceului Mixt, sub îndrumarea atentă a mamei sale, Măndiţa Grigorescu, profesoară de limba română.
 

 
De-a lungul mai multor decenii, a avut un rol esenţial în analiza, normarea şi popularizarea diferitelor aspecte din gramatica limbii române, mai cu seamă în domeniul ortografiei. A condus Sectorul de gramatică al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” din Bucureşti al Academiei Române.
 
Mioara Avram a absolvit în 1953 cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Activitatea sa la Institutul de Lingvistică al Academiei Române a început din anii studenţiei şi avea să continue până după pensionare.
 
S-a căsătorit cu foneticianul şi etimologul Andrei Avram şi a avut trei fii: Alexandru, Andrei şi Petru.
 
Teza de doctorat a Mioarei Avram, „Evoluţia subordonării circumstanţiale cu elemente conjuncţionale în limba română”, a fost publicată în 1960, primind în acelaşi an premiul „B.P. Hasdeu“ al Academiei Române, recunoaştere timpurie a meritelor sale ştiinţifice.
În anii care au urmat a colaborat cu mari lingvişti, precum Alexandru Graur şi Laura Vasiliu, la lucrări fundamentale de gramatică a limbii române, precum: „Gramatica limbii române”, două ediţii: 1954, 1963, cunoscută mai ales sub numele „Gramatica Academiei”; „Formarea cuvintelor în limba română”, trei volume: 1970, 1978, 1989; Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, 1982; „Anglicismele în limba română actuală”, Bucureşti, Editura Academiei, 1997 (în colaborare cu Marius Sala).
 
Ca unic autor, a publicat o serie de alte lucrări, precum: „Evoluţia subordonării circumstanţiale cu elemente conjuncţionale în limba română”, Editura Academiei, 1960 (pentru care a primit Premiul „B. P. Hasdeu“ al Academiei Române); „Gramatica pentru toţi”, ediţia I, Bucureşti, Editura Academiei, 1986; ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997; „Probleme ale exprimării corecte”, Bucureşti, Editura Academiei, 1987; „Ortografie pentru toţi. 30 de dificultăţi”, ediţia I, Bucureşti, Editura Academiei, 1990; ediţia a II-a, Chişinău, Editura Litera, 1997; „Cuvintele limbii române: între corect şi incorect”, Editura Cartier, Chişinău, 2001.
 

A încetat din viaţă la vârsta de 72 de ani, pe 12 iulie 2004, la Bucureşti.
 
Iată cum o descria reputatul cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, Ioana Vintilă-Rădulescu: „Înzestrată cu o minte sclipitoare şi sistematică şi cu un simţ al limbii fără greş, cunoscătoare fără egal a tuturor aspectelor limbii române, având cunoştinţe vaste în aproape toate domeniile lingvisticii, ţinându-se la curent cu noutăţile disciplinei noastre şi ajutată de o memorie prodigioasă, doamna Avram s-a identificat, prin lucrările colective pe care le-a conceput, condus şi realizat, precum şi prin opera sa personală, cu însăşi limba română în tot ceea ce are ea mai valoros”.
 
Universitarul Rodica Zafiu, de la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, elogia în aceiaşi termeni personalitatea Mioarei Avram: „Nu mai este printre noi un om de o forţă, o inteligenţă şi o corectitudine ieşite din comun. Numele Mioarei Avram e cu siguranţă cel mai cunoscut între cele ale lingviştilor români din zilele noastre; era o autoritate, o instituţie, personificarea însăşi a gramaticii, a lingvisticii, în dispute, opinia sa devenea automat un argument irecuzabil. Cei care au cunoscut-o şi-au dat seama că acest prestigiu exterior era reflexul firesc al unei trăinicii interioare impresionante. Mioara Avram ştia tot, citise tot, îşi amintea tot: o mare putere de muncă se unea cu o curiozitate tinerească pentru cele mai diverse manifestări lingvistice ale prezentului - de la argou la limba de lemn, la anglicisme, la creaţiile jurnalistice recente”.
 
„E o mare nedreptate faptul că persoana care ar fi onorat orice academie, identificându-se mai mult decât oricine cu spiritul ei, a fost ocolită sistematic în ultimii ani de onorurile oficiale. Totul din pricina unui dezacord mărunt şi formal: faptul că nu a acceptat reforma ortografică din 1993, scriind împotriva ei, cu autoritatea pe care i-o oferea calitatea de principal specialist în materie (Ortografia pentru toţi, 1990), refuzând s-o recunoască şi ignorând compromisurile.”
 
În 2004, anul dispariţiei reputatului lingvist dobrogean, „Observatorul cultural” titra prin semnătura Oanei Chelaru Murăraş: „După mai bine de jumătate de secol în care s-a dedicat cu pasiune şi exemplar acribie studiului limbii române, Mioara Avram ne-a părăsit pentru totdeauna. Sentimentul dureros al golului lăsat de dispariţia fizică a acestei «doamne» a lingvisticii româneşti, cu figură sobră, puţin severă, de o clasicitate impecabilă, dincolo de care puteai ghici însă căldura umană, este compensat numai de faptul că ne-a lăsat în dar o opera articulată, care a făcut şi va face, cu siguranţă, parte din zestrea spirituală a oricărei generaţii. Mioara Avram aparţinea unei pleiade remarcabile de lingvişti români postbelici.

 
Ne despărţim, iată, în această vară, cu tristeţe de Mioara Avram - omul cel pieritor, în vreme ce savantul care a trudit cu modestie, cu dăruire şi înalt profesionalism în câmpul lingvisticii româneşti poate păşi în posteritatea luminoasă a operei sale. Ea nu ne lasă numai «un nume adunat pe-o carte» sau pe mai multe, ci şi pilda grăitoare a unui spirit care şi-a făcut până la capăt datoria faţă de limba română”.
 
Sursa text: wikipedia.org