#citeşteDobrogea „Femeile şi copiii, în semn de respect, se aruncau la pământ“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Pe an ce trece, dacă nu pe zi, sătui de politicul zilelor noastre, mulţi dintre dobrogeni, dar şi români, în general, trăiesc cu nostalgia vremurilor demult apuse, acele vremuri în care bunăstarea acestui popor chiar conta. Este vorba despre regalitate, despre Carol I, cel care pentru Dobrogea a făcut enorm, poate cel mai mult în istoria sa de peste un secol.


 
În preţioasa lucrare dedicată acestei provincii de juristul, istoricul şi ziaristul Romulus Seişanu, intitulată „Dobrogea. Gurile Dunării şi Insula Șerpilor”, un capitol - „Călătoria Domnitorului Carol în Dobrogea (1878)”, reproduce raportul telegrafic adresat guvernului Brătianu de către ministrul de interne Mihail Kogălniceanu, la data de 19/31 octombrie 1879.
„După ce Alteţa sa Regală a pus piatra fundamentală la monumentul destinat a perpetua amintirea anexării Dobrogei către România, înconjurat şi salutat de toată populaţia Tulcei, s-a îmbarcat la 12 ore de dimineaţă pentru Cerna-Voda, unde a sosit eri dimineaţă în zori de zi. Atât la Hârşova, pe lângă care am trecut la miezul nopţii, cât şi la Cerna-Voda, tot oraşul a fost toată noaptea iluminat şi populaţiunea în picioare. La debarcader A. S. R. Domnul a fost întâmpinat de clerul ortodox şi de hogele otomane, de autorităţile civile şi militare, de agenţii societăţii imperiale regale de navigaţiune şi de onor D. Haris, directorul general al calei ferate de unire a Dunării cu Marea Neagră (Cerna-Voda-Kiustendje), care venise cu trenul princiar, decorat sărbătoreşte, spre a-l conduce la Constanţa pe noul Domn al Dobrogei.
 
La 8 ore dimineaţa, Alteţa Sa Regală s-a urcat în vagonul princiar, care, de şi de ani era pregătit pentru Sultan, însă numai astă-dată, şi pentru prima oară, primi un suveran. Durata călătoriei a ţinut două ore, fiindcă atât la staţiunea Medjidiei, cât şi la staţia Murfatlar, cortegiul a trebuit a se opri, spre a putea populaţiunile a vedea şi saluta pe Suveranul lor.
Aceste populaţiuni, compuse de toate naţionalităţile, de toate religiunile, români, greci, bulgari, germani, turci, tătari, erau toate întrunite printr-un singur sentiment: dorinţa de a vedea, de a saluta, de a iubi pe bunul lor domnitor, pe reprezentantul libertăţii, justiţiei, toleranţei şi civilizaţiunii europene.
 
La Medjidia, întâiul hogea al celei mai mari moschee din Dobrogea a citit Domnitorului o rugăciune înadins compusă pentru Alteţa Sa Regală, şi la care toată populaţiunea musulmană, după fie-care verset, răspundea prin sute de amin. De la Cerna-Voda până la Kiustendje, trenul a trecut prin mai multe sate turceşti şi tătăreşti, odată împlinite, astăzi arse şi sfărâmate.
 
Din ruinele lor, însă, alergau puţinii locuitori ce au mai rămas spre a zări, spre a asculta, măcar în fuga căei ferate, pe Suveranul Român, iar femeile şi copiii, zărind trenul, în semn de respect se aruncau la pământ. La Medjidia, Alteţa Sa Regală a fost aclamat prin un imn, intonat naţional de şcolarii români şi tătari din acest oraş”.