Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:06 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea In Memoriam Traian Coșovei, la 98 de ani de la naștere. „Dobrogea de aur“ - omagiu ținutului natal (galerie foto)

ro

23 Mar, 2019 00:00 3160 Marime text
Născut la 24 martie 1921, la Somova, în județul Tulcea, Traian Coșovei a absolvit Liceul „Spiru Haret” din Tulcea (1943) și a fost licențiat al Universității din București (1947). A fost profesor și redactor la câteva publicații. A debutat literar în anul 1945, la revista „Lumea” și de-a lungul timpului a colaborat la numeroase publicații („Gazeta literară”, „România literară”, „Tribuna”, „Tomis”, „Viața românească”, „Familia”, etc.). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. A decedat la 16 iulie 1993.
 

 
Autor al câtorva zeci de volume, din care mai mult de jumătate cultivă reportajul, alte treisprezece fiind cărți de poezie, Traian Coșovei este de considerat un reporter și un poet.
 
Un volum întru totul reprezentativ pentru reportajele lui T. Coșovei este „Dobrogea de aur” (Editura Eminescu, 1978). Op masiv de peste 400 de pagini, „Dobrogea de aur” se compune din reportaje în care se evocă fapte și evenimente din existența materială și spirituală a umanității din spațiul carpato-danubiano-pontic.
 
În texte precum „La mulți ani, Dobrogea!”, „Măreția grâului”, „Lacrimile pământului”, „Macii Dobrogei”, Tulcea își zidește cetatea”, „Oltul în Dobrogea” etc., care conferă volumului aspectul unei cronici moderne, autorul înalță un omagiu ținutului natal și nu numai. Plăsmuiri de tonalitate imnică, dar și expresii alteori ale celui mai sobru realism, reportajele, în genere, constituie o specie publicistică pândită de varii pericole. Neajunsul major îl reprezintă exagerarea, care își face loc fie prin îngrămădirea de amănunte nesemnificative, fie prin gesticulație teatrală neconvingătoare. În ceea ce îl privește, Traian Coșovei păstrează mai întotdeauna un echilibru între caracterul informatic al textului și gradul/modul de implicare a lirismului, dar este de regretat tributul greu pe care l-a plătit el conformismului ideologic al epicii, realismului socialist, ceea ce arată cât de nocive devin chiar și pentru un talent remarcabil implicarea în creația literară a extra-artisticului.
 
Sursa text: „Istoria literaturii din Dobrogea”, autor Enache Puiu

 
 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii