#citeșteDobrogea „Mircistul“ Ion Coja, la ceas aniversar. Cunoscutul scriitor şi lingvist împlineşte 77 de ani

Profesorul Ion Coja s-a născut la Constanţa, pe 22 octombrie 1942, într-o familie de mocani ardeleni, veniţi cu oile în Dobrogea la începutul secolului XX. Bunicii săi sunt originari din Bran, Răşinari şi Săcele. Acest detaliu biografic explică, în mare măsură, sensibilitatea şi ataşamentul deosebit al dlui profesor Ion Coja pentru problemele Ardealului.


Ion Coja este absolvent al prestigiosului Liceu „Mircea cel Bătrân”, promoţia 1960. Termină la Bucureşti Facultatea de Litere în 1965 şi este oprit asistent la Catedra de lingvistică generală, la recomandarea şi insistenţele lui Alexandru Graur. Desfăşoară din martie 1966 şi până azi o activitate didactică prin care a reuşit să se facă iubit şi apreciat de studenţii săi şi de colegi. Buna sa pregătire ştiinţifică a ştiut să o împletească cu o exemplară atitudine civică şi politică, afirmându-se în toate împrejurările ca un spirit liber, ca un model de curaj şi principialitate în relaţiile cu autorităţile comuniste şi post-comuniste, în faţa cărora nu a ezitat să susţină şi deseori să impună cauza adevărului istoric şi social-politic.


Paralel cu activitatea didactică şi ştiinţifică, Ion Coja s-a afirmat şi ca autor de literatură şi publicistică, publicând o serie de romane şi piese de teatru mult apreciate pentru originalitate şi îndrăzneală, pentru perfecţiunea stilistică. A publicat sute de articole pe temele cele mai gingaşe, mai riscante, străduindu-se să fie mereu de partea adevărului şi a dreptăţii.


În 1979 a primit premiul Academiei Române pentru piesa de teatru Credinţa, un text în care nu s-a temut să facă, pentru prima dată în anii de dictatură, o veritabilă apologie a rolului jucat de Brătieni şi de însuşi Carol I în istoria românilor.


Nonconformismul l-a făcut celebru pe Ion Coja printre studenţi şi scriitori, problemele ridicate de acesta în adunările de partid ale PCR sau ale obştii scriitoriceşti stârnind deseori ecouri în presa liberă din Occident.



Mulţi l-au considerat pe Ion Coja un disident anticomunist, dar această etichetă nu i se potriveşte. Căci Ion Coja nu a ezitat să recunoască epocii Ceauşescu anumite merite şi realizări. Deşi înainte de 1990 nu a scris niciun rând de laudă la adresa regimului ceauşist, ci dimpotrivă, l-a criticat ori de câte ori s-a ivit prilejul, după 1990 Ion Coja a fost primul şi multă vreme singurul publicist şi om politic care a cerut ca lui Nicolae Ceauşescu să i se aplice o judecată corectă şi să i se recunoască meritele, reale şi nu puţine, pe care acesta le-a avut, mai ales în comparaţie cu conducătorii de care România a avut parte după 1990.


Adevărata etichetă care i se potriveşte lui Ion Coja este aceea de patriot, de naţionalist, de combatant statornic şi tenace pentru interesele neamului românesc, pentru afirmarea şi creşterea a tot ce este românesc. Îi plăcea să afirme: „Sunt român şi nimic din ce este românesc nu-mi este străin!”


Recunoaşte cu plăcere că a avut doi mentori, doi oameni care i-au orientat viaţa spirituală: Alexandru Graur şi Petre Ţuţea. După 1990 se numără printre cei dintâi care au priceput şi au demascat caracterul antiromânesc al aşa-zisei „Revoluţii” şi al guvernării instalate prin crimă şi minciună. Nu pregetă nicio clipă şi se alătură celor care au iniţiat „Vatra Românească”, în replică la provocările iredentismului udemerist. Este ales prim-vicepreşedinte al Uniunii Vatra Românească şi se impune ca ideolog al acestei organizaţii patriotice, al cărei rol în stoparea şi temperarea activităţilor revizioniste maghiare a fost decisiv în primii ani de după decembrie 1989.



În anii 1992-96 este senator pe lista Partidului Democrat Agrar. Apreciat de colegii de partid pentru activitatea sa parlamentară, este ales prim-vicepreşedinte al PDAR şi desemnat candidat al PDAR pentru alegerile prezidenţiale din 1996. Nu apucă să candideze propriu-zis, fiind înlăturat din competiţie în urma unor diversiuni care au dus în final şi la desfiinţarea partidului, devenit incomod pentru regizorii vieţii noastre politice. Ca senator, Ion Coja s-a remarcat prin numeroase intervenţii oportune şi energice, prin campania iniţiată împotriva legiferării dreptului străinilor de a cumpăra pământ în România.


Paralel cu activitatea din Vatra Românească, Ion Coja înfiinţează Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR, organizaţie care se implică radical în apărarea drepturilor elementare ale românilor, ca populaţie majoritară şi făuritoare a statului român. Reacţionează cu argumentele cele mai temeinice la acuzaţia că românii au participat la Holocaust şi se impune ca apărător al demnităţii româneşti, în ciuda complotului mediatic şi politic al clasei politice, dispusă să accepte orice umilinţă, orice tranzacţie, numai ca să-şi păstreze privilegiile.


Intransigent şi categoric atunci când sunt afectate interesele româneşti, Ion Coja a susţinut întotdeauna dreptul oricărui popor, al oricărei comunităţi etnice sau religioase, de a-şi afirma existenţa şi identitatea în limitele adevărului istoric şi al reglementărilor democratice.


Iată cum îl descrie în volumul „Cartea cu prieteni” scriitorul Fănuş Neagu: „Un val de mare sculptat umblă prin Bucureşti şi se numeşte Ion Coja. Uneori, de foarte puţine ori, când se apucă să cioplească destine din lutul pe care-l fură stepei, marea dă la iveală vlăjgani ca Ion Coja, care nu imploră niciodată pe nimeni, ci-şi smulg singuri, hotărâţi şi lucizi, bucuriile şi durerea din întâmplările ce alcătuiesc o viaţă de om. Ion Coja aparţine mării ca şi luna, corabia lui de nuntă. Îl respect şi mi-e drag ca o scuturare de meri, pentru că se pricepe de minune să le scoată apa proştilor din urechi”.


Sursa text şi foto: https://ioncoja.ro/


Citeşte şi:


#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Prof. univ. dr. Ion Coja. Un Teatru Naţional la Constanţa?